Luna august, cea a concediilor, este luna în care cei mai puține persoane vin la Centrele de Transfuzii din întreaga țară. Statisticile donării de sânge din România descriu un cadru alarmant în privința rezervelor sangvine aproape inexistente în prezent, precum și o lipsă generală de informare în rândul populației în ceea ce privește responsabilitatea și beneficiile donării de sânge.
Miercuri, 22 august 2018, la Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Iași din Strada Nicolae Bălcescu nr. 21, între orele 7:00 – 13:00, a avut loc Recolta de Vară, o inițiativă a Asociației Trei Vieți menită să stimuleze populația eligibilă în donarea de sânge în perioada în care rezervele din spitale ating cele mai joase cote.
Asociația Trei Vieți are drept misiune creșterea numărului de donatori din România peste pragul de 2% la care ne aflăm de ani buni. Inițiativa acestei organizații aparține unor studenți la Universitatea de Medicină și Farmacie din Iași, iar Recolta de Vară reprezintă primul eveniment organizat în cadrul asociației.
În cadrul evenimentului de miercuri, voluntarii Trei Vieți au oferit persoanelor interesate mai multe informații referitoare la procesul și beneficiile donării, ce se întâmplă cu sângele după ce acesta este recoltat, și orice altă întrebare sau nelămurire există.
În cadrul Recoltei de Vară se face o donare de sânge colectivă. Apelând la bunăvoința și la deschiderea persoanelor interesate de a veni la Centrul de Transfuzii alături de cunoscuții și apropiații lor, voluntarii asociației au pregătit o serie de prezentări și informări pentru donatori, o mână de strâns în caz că aceștia au nevoie de un strop de curaj, și un mic dejun dulce acompaniat de cafea și răcoritoare. Prin acest eveniment se încearcă scoaterea din contextul „spitalicesc” al actului donării, și crearea unei interacțiuni și a unei experiențe cât mai plăcute pentru donatori.
Evenimentul a avut loc între orele 7:00 și 13:00, cu posibilitatea de a prelungi programul de recoltări în cazul în care există un număr mare de persoane interesate să doneze și după orele 13:00. Cu toate acestea, sfătuim persoanele care au disponibilitatea de a veni după orele 11:00 să vină spre finalul programului, pentru a nu aglomera personalul și centrul pe parcursul dimineții, când de regulă, vin persoanele care se grăbesc apoi înapoi spre muncă.
La Recolta de Vară s-au prezentat 85 de potențiali donatori, și au donat sânge 60 de persoane. 25 de donatori au fost considerați neeligibili din următoarele cauze:
-
au circulat în ultimele 3 săptămâni în zone în care a fost semnalată prezența virusului West Nile (7 persoane);
-
boli autoimune (5 persoane);
-
tensiunea arterială neadecvată (7 persoane);
-
greutatea neadecvată (6 persoane)
După organizarea Recoltei de Vară, Asociația Trei Vieți, în parteneriat cu Centrul Regional de Transfuzii Sanguine Iași, își propune să organizeze și o serie de evenimente cu caravana mobilă de donare, pentru a ajunge și la cei care nu se pot deplasa cu ușurință la centru.