Poliția din Buzău a organizat o amplă acţiune pentru verificarea modului în care agenţii de pază se conformează obligaţiilor ce le revin în baza fişei postului.
Astfel, poliţiştii au efectuat controale la 57 de obiective, ocazie cu care au fost verificaţi 62 de agenţi de pază, împotriva a 28 dintre aceştia fiind luată măsura sancţionării contravenţionale conform Legii nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor şi protecţia persoanelor. Valoarea totală a sancţiunilor a fost de peste 10.000 lei, informează reporterbuzoian.ro.


