Organizarea în bune condiții a Raliului Iaşului 2021 va genera și o serie de restricții de circulație și modificări în transportul public. Cel mai așteptat eveniment automobilistic al anului va avea loc în perioada 3 – 5 septembrie, dar unele restricții vor intra în vigoare mai devreme. Astfel, în perioada 2 septembrie, ora 10.00 – 5 septembrie, ora 24.00, aleea de acces din faţa Palatului Culturii (zona liniilor de tramvai) va fi închisă traficului rutier.
Sâmbătă, 4 septembrie, în intervalul orar 6.00 – 24.00, în vederea desfășurării probei Superspeciala Pro-X Rally Show de la Râpa Galbenă, va fi oprită circulaţia pe strada Păcurari (tronsonul de la intersecţia cu strada Manolescu până în Piaţa Mihai Eminescu), strada Anastasie Fătu, strada Gheorghe Lascăr, strada Râpa Galbenă, strada Gării (tronsonul de la strada Râpa Galbenă până la strada Arcu) şi bulevardul Independenţei (de la Piaţa Mihai Eminescu până la strada Nicolae Bălcescu).
Pasajul „Mihai Eminescu” va fi închis începând de vineri, 3 septembrie, ora 20.00, și până duminică, 5 septembrie, ora 6.00, în perioada menționată urmând să fie montate / demontate separatoarele de sens și să aibă loc probe ale raliului. Totodată, sâmbătă, 4 septembrie, în intervalul orar 6.00 – 24.00, nu va fi disponibilă nici parcarea de pe bulevardul Independenței (fosta Romtelecom).
Parada maşinilor participante la raliu va avea loc vineri, 3 septembrie, de la ora 19.00, pe traseul Piaţa Palatului Culturii – strada Anastasie Panu – strada Elena Doamna – Târgu Cucu – bulevardul Independenţei – Piaţa Mihai Eminescu – strada Gavril Muzicescu – Piaţa Unirii – bulevardul Ştefan cel Mare și Sfânt (inclusiv zona pietonală). În funcţie de necesități se vor putea impune măsuri punctuale de oprire a traficului rutier în timpul paradei.
Organizatorii au obligația de a asigura semnalizarea corespunzătoare pentru toate probele de concurs și securitatea parcului auto propriu. De asemenea, sâmbătă, 4 septembrie, între orele 6.00 și 24.00, la proba superspecială trebuie să asigure personal calificat pentru măsurile de siguranță și să se elibereze partea carosabilă pe tot traseul acesteia. Pentru orice eveniment rutier, dar nu numai, cauzat de desfășurarea raliului, direct răspunzători sunt organizatorii. În sprijinul acestora vor veni Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier și Poliția Locală Iași, care vor lua toate măsurile pentru siguranța și buna desfășurare a raliului.
Modificări în circulația mijloacelor de transport public
Și circulația mijloacelor de transport operate de Compania de Transport Public SA pe mai multe trasee va suferi schimbări în perioada desfășurării Raliului Iașului.
Astfel, în perioada 2 – 5 septembrie:
– circulaţia tramvaielor de pe traseele 1 şi 13 va fi deviată pe bulevardul Tudor Vladimirescu, iar itinerariul tramvaielor va fi Copou – Târgu Cucu – Tudor Vladimirescu – Tătăraşi – Copou, respectiv Copou – Târgu Cucu – Tătăraşi – Tudor Vladimirescu – Copou;
– tramvaiele de pe traseul 9 (Copou – Tehnopolis) vor fi înlocuite cu autobuze.
Sâmbătă, 4 septembrie, începând cu ora 17.00, va fi oprită circulaţia rutieră pe bulevardul Independenţei, astfel încât circulația mijloacelor de transport se va desfășura astfel:
– autobuzele de pe traseele 28 şi 42 vor circula pe linia de tramvai între Târgu Cucu şi Piaţa Mihai Eminescu;
– autobuzele de pe traseele 20, 43 şi 46 vor circula pe sensul de mers către Păcurari prin Târgu Cucu – Piaţa Unirii – Piaţa Mihai Eminescu – bulevardul Carol I – strada Toma Cozma – Păcurari, iar în direcția spre Târgu Cucu prin Păcurari – Moara 1 Mai – șoseaua Moara de Foc – strada Străpungere Silvestru – strada Gării – strada Arcu – Piaţa Unirii – Târgu Cucu;
– autobuzele de pe traseul 36 vor circula deviat din strada Arcu pe bulevardul Ştefan cel Mare – strada 14 Decembrie – Piaţa Unirii – Piaţa Mihai Eminescu – Copou – Breazu;
– autobuzele de pe traseul 52 vor circula, după ieşirea de pe Pasajul „Octav Băncilă”, pe strada Toma Cozma – bulevardul Carol I;
– autobuzele de pe traseul 41 vor circula pe ruta Blocuri Ciurea – Podu Roş – Târgu Cucu – strada Cuza Vodă – strada Vasile Alecsandri – bulevardul Independenţei – Târgu Cucu – Podu Roş – Blocuri Ciurea.