Ministrul Sănătăţii Alexandru Rafila a declarat într-un interviu acordat News.ro că peste 500 de medici şi asistenţi s-au înscris pentru a fi voluntari în Turcia. În acest sens, au fost deja organizate echipele care ar putea pleca.
Acest ajutor medical nu poate fi însă oferit decât dacă autorităţile din Turcia solicită acest lucru, ceea ce, până în momentul de faţă, nu s-a întâmplat.
„Sunt cu siguranţă mai mult de 500, încă din prima zi au depăşit 250, pe mine într-un fel m-a impresionat acest lucru, că solidaritatea corpului medical s-a manifestat imediat, am avut sprijin direct de la CNA care a acceptat foarte rapid să promoveze două mesaje importante de la Ministerul Sănătăţii în contextul situaţiei din Turcia şi Siria, respectiv înscrierea personalului medical ca voluntar şi donarea de sânge. â
Eu am luat legătura încă din primul moment cu autorităţile turce, atât cu ambasadorul Turciei în România cât şi cu ambasadorul României la Ankara, am contactat ambasadorul României în Siria şi toată lumea încearcă să ajute.
Am făcut un apel la producători de medicamente, deja s-au înscris, deja au trimis sau sunt pe punctul de a trimite cantităţi importante de produse farmaceutice, de medicamente, şi în această săptămână ne vom concentra pe modalităţile de transmitere a acestor ajutoare către cei care au nevoie din Turcia, dar şi din Siria.
Noi nu putem să trimitem echipele medicale decât la solicitarea autorităţilor turce, această solicitare nu a venit până în momentul de faţă, dar este bine să putem să ne mobilizăm şi să ne arătăm solidaritatea pe de o parte, iar dacă va fi nevoie, echipe medicale formate din medici chirurgi, anestezişti, asistenţi medicali să se poată deplasa acolo, secretarul de stat din Ministerul Sănătăţii, domnul Vişan, a şi organizat aceste potenţiale echipe, dar e bine ca orice deplasare să se facă în cadrul mecanismului european de ajutorare a celor de acolo şi bineînţeles numai la solicitarea autorităţilor turce.
În plus, mai este şi problema legată de securitatea personalului în timpul acestor deplasări, aşa că nu putem decât să ne oferim disponibilitatea în acest moment şi dacă vor fi solicitări în acest sens, le vom duce la îndeplinire”, a declarat Ministrul Sănătăţii.
Mai multe pe: news.ro


