PSD Hunedoara a lansat o strângere de semnături de la populaţie pentru sancţionarea unor posturi de televiziune care critică partidul şi pe „preşedintele Liviu Dragnea”.
Liderul PSD Hunedoara, Laurenţiu Nistor, a trimis, potrivit publicaţiei Ancheta de Hunedoara, o circulară către organizaţiile locale din judeţ în care le solicită să strângă „cel puţin 100 de semnături” fiecare pentru sesizare a Consiliului Naţional al Audiovizualului. Ţinta? Televiziunile care critică Partidul şi pe liderul său suprem Liviu Dragnea, cap de listă fiind Realitatea TV.
„ÎN ATENŢIA PREŞEDINŢILOR ORGANIZAŢIILOR LOCALE ALE PSD. În conformitate cu pincipale activităţi aprobate de conducerea Partidului Social Democrat vă solicităm ca până în data de 18 Septembrie 2018 să ne transmiteţi pe e-mail: hunedoara@psd.ro tabele completate conform anexei nr. 1 cu cel puţin 100 de semnături.
Datele şi semnăturile din tabele trebuie să fie reale, oamenii trebuie să ştie ce au semnat. Tabelele sunt necesare pentru sesizarea CNA cu privire la atacurile şi jignirile aduse la adresa PSD şi a Preşedintelui Liviu Dragnea şi pentru sancţionarea unor posturi de televiziune, cum ar fi REALITATEA TV, şi a realizatorilor, ca de exemplu RAREŞ BOGDAN”, se arată în circulară.
Cum explică demersul şeful PSD Hunedoara:
„S-a considerat că, la solicitarea mai multor oameni – membri şi nemembri de partid -, să fie sesizat CNA cu privire la modul cum se exprimă unii jurnalişti. Ceea ce s-a cerut cu semnăturile alea a fost şi la solicitarea oamenilor şi eu cred că nu este rău că semnează oamenii”.
Sursa: Epoch Times