Protest cu farfurii la ușa lui Sorin CÎMPEANU: „Masă caldă, nu MINCIUNI!”

0
220

Membrii ai comunităţii Declic şi reprezentanţi ai elevilor au protestat luni în faţa Ministerului Educaţiei solicitând un program naţional prin care elevii din toate şcolile să beneficieze de o masă caldă.

Cei prezenţi au scandat: „Masă caldă, nu minciuni!”, „Gata cu mâncarea rece!”, „Mâncarea caldă, nu minciuni!”.

La acţiunea de protest, membrii Declic şi elevii de la CNE au adus un polonic şi o lingură uriaşă, precum şi farfurii supradimensionate şi farfurii cu mesaje pentru Ministerul Educaţiei.

Evenimentul este organizat alături de Consiliul Naţional al Elevilor (CNE). După protest, reprezentanţii Declic şi CNE vor avea o întâlnire cu ministrul Sorin Cîmpeanu. Comunitatea îi cere ministrului Educaţiei un program naţional prin care elevii din toate şcolile să beneficieze de o masă caldă. Totodată, îi vor înmâna şi petiţia Declic „O masă caldă în fiecare şcoală”, semnată de peste 18.600 de oameni, au anunţat reprezentanţii Declic.

Este o formă de protest prin care arătăm cât de gravă este situaţia în şcoli, unde elevii fie primesc mâncare nesănătoasă, fie nu primesc niciun fel de alimente. Pentru unii copii, acea mâncare de la şcoală reprezintă singura masă din zi”, declara Denisa Soare, campaigner Declic, citată într-un comunicat remis presei.

Potrivit sursei citate, în prezent există un program-pilot, prelungit de la an la an prin ordonanţă de urgenţă, însă „ineficient”.
De multe ori, masa caldă ajunge să fie înlocuită de un sandviş rece. Sau mâncarea rămâne doar pe hârtie, din cauză că normele de aplicarea ale OUG sunt publicate târziu, iar autorităţile locale întârzie cu licitaţiile pentru furnizorii de mâncare„, susţine aceeaşi sursă.

Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat luni că începând cu anul şcolar 2022-2023 la nivelul sistemului naţional de învăţământ se propune instituirea Programului Naţional Integrat „Masa Sănătoasă în şcoli 2022-2027” pentru sprijinirea participării la educaţie a tuturor copiilor.

Ministrul Educaţiei a spus că Programul „Masa Sănătoasă în şcoli” va fi implementat, în parteneriat, de Ministerul Educaţiei şi Ministerul Agriculturii, având surse de finanţare asigurate din bugetul naţional, fonduri externe nerambursabile şi rambursabile.

„Includerea unităţilor de învăţământ preuniversitar în program se va realiza pe baza unor criterii aprobate de Ministerul Educaţiei, prioritizând şcolile cu vulnerabilitate mare şi medie din perspectiva abandonului şcolar. Ministerul Educaţiei va monitoriza indicatorii de eficienţă şi impact pentru Programul naţional integrat „Masa sănătoasă în şcoli”. Pentru Programul Naţional Integrat „Masa Sănătoasă în şcoli 2022-2027″ se constituie un grup de lucru la nivelul guvernului (Ministerul Educaţiei, Ministerul Agriculturii, Ministerul Sănătăţii, Ministerul Finanţelor şi Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene)”, a afirmat Cîmpeanu.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.