Proiect de lege: O nouă categorie de angajați români ar putea beneficia de scutire la plata impozitului

0
216

O nouă categorie de angajați români ar putea beneficia de scutire la plata impozitului, prevede un nou proiect de lege. Dacă va fi aprobat, acest proiect de lege riscă să adâncească falia dintre anumite categorii de angajați și restul plutonului.

Proiectul mai propune ca salariul minim pe economie să fie de 3.000 lei. Propunerea legislativă a fost iniţiată de ​către deputatul PSD Lucian Eduard Simion, susţinut de alţi membri PSD şi unii reprezentanţi ai minorităţilor. Astfel, până la 31 decembrie 2028, măsura ar urma să fie aplicată şi pentru angajaţii din sectorul construcţiilor de nave.

Mai precis, este vorba de reducerea cu 3,75% a contribuţiei de asigurări sociale (de la 25% la 21,75%) şi exceptarea de la plata contribuţiilor de asigurări sociale de sănătate (în cuantum de 10% din salariul brut în prezent), precum şi de la plata impozitului pe venit (în cotă de 10%), potrivit Antena 3. Autorii proiectului arată că sectorul construcțiilor navale este deosebit de important pentru economia românească, reprezentând aproximativ 0,4% din PIB în 2017.

În acest context, sectorul de construcții navale s-a confruntat cu dificultăți legate de asigurarea cu forța de muncă specializată și de o concurență neloială. Cu toate acestea, mai arată inițiatorii, Ordonanța de urgență nr. 114/2018, care a majorat salariul de bază minim brut pe țară garantat în plata în sectorul construcțiilor, nu a inclus și sectorul construcțiilor de nave și structuri plutitoare, prevăzut la codul CAEN 3011.

Aceste facilităţi sunt însoţite de creşterea salariului minim brut în acest sector la 3.000 de lei. Potrivit proiectului, măsura ar trebui să se aplice de la data de 1 ianuarie 2021. Deşi propunerea legislativă nu este însoţită de fişa financiară în care să fie prezentat impactul acesteia asupra bugetului general consolidat, în expunerea de motive ataşată se menţionează că acesta ar fi nesemnificativ.

Afirmația este contrazisă, însă, vehement de către reprezentanții Consiliului Fiscal, potrivit cărora măsura va avea un impact bugetar semnificativ, potrivit stireadeiasi.ro.

Potrivit calculelor Consiliului Fiscal, aceste valori sunt compatibile cu un impact bugetar de reducere a veniturilor bugetare calculat la nivelul anului 2018 de circa 0,4 miliarde lei. Considerând şi creşterea salariilor din perioada 2019-2021 (realizată şi prognozată) de către Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză de circa 26,5%, impactul bugetar al propunerii la nivelul anului 2021 ar fi de circa 0,5 miliarde lei, o sumă care, în opinia Consiliului Fiscal, nu poate fi apreciată drept nesemnificativă”, arată un document al instituţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.