Luna martie aduce la Ateneul Național din Iași și la Sala Unirii (Cinema Victoria) un program bogat de evenimente culturale. Pe lângă proiecțiile de film și reprezentațiile teatrale, iubitorii de cultură sunt așteptați și la trei spectacole cu artiști speciali.
O nouă reprezentație a spectacolului „Éram și Éra” are loc Marți, 3 martie 2020, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole ,,Radu Beligan”
Într-o zi un rinocer stătea pe o bancă. Acum era bine. “Sunt proaspăt lipit” își spunea. Ca o zgardă argintie îi stătea lipiciul uscat.
“Înainte nu eram cu capul pe umeri?”
Și-apoi, deodată
Apăru o fată
În palme l-a luat
Era cu un ochi loial și unul lăcrimat
Întors peste umăr o priveam
Și oricât de mult îmi doream
Să redevină viitoare
Eram devenit depărtare
Rinocerul nostru, văzându-și de lungul cornului, își zise atunci cu ochii cruciș “Parcă e mai potrivit acest corn ușor tocit”
Distribuția: Cezara Fantu, Codrin Dănilă.
Regia: Ovidiu Ivan.
Scenografia: Titus Ivan.
Concept grafic: George Ivan
Joi, 5 martie, ora 19.00, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” Ateneul National Iasi va invita la premiera spectacolului de teatru „Dineu cu proști”, de Francis Veber – regia, traducerea și adaptarea Sebastian Bădărău.
Pierre Brochant, un mare editor parizian, organizează în fiecare miercuri, împreună cu prietenii lui, un „dineu cu proști”. Conceptul e simplu: fiecare invitat aduce la cina un „prost”, fără ca acesta să știe de ce este adus și prostul este încurajat să vorbească ore în șir despre viața lui. La sfârșitul cinei se decernează un trofeu câștigătorului.
Pierre crede că în seara asta a tras un tun, fiindcă a găsit un specimen ca nimeni altul până acum: Francois Pignon, colecționar de machete de chibrituri. Doar că miercurea asta Pierre are o criză de sciatică și ajunge să se bazeze pe Francois să-i rezolve toate probleme de căsnicie, afaceri și prieteni.
Cuvântul Regizorului:
„Dineu cu Proști” e un spectacol despre triumful inocenței și al onestității în fața minciunii și al derizoriului. Despre cum lumea împarte oamenii în alb și negru, în proști și deștepți, prejudecăți bazate pe valorile burgheze de acum o sută de ani. Francois nu deține armele sociale corespunzătoare pentru a fi considerat deștept. E sensibil, iertător, onest și prin urmare luat de prost. Pierre deține toate aceste arme dar la nivel interior este mult mai pierdut și singur decât Francois, care știe să trăiască în prezent și să se bucure de orice clipă. Una dintre cele mai de success comedii ale ultimilor ani, piesa a fost montată și pe Broadway și tradusă în 18 limbi. Pentru prima oară montată la Iasi, spectacolul nostru va face cu siguranță să vă apropiați cu empatie față de cei considerați „mai slabi” sau „săraci cu duhul” și să râdeți măcar de valorile astea învechite de care pomeneam.”
Distribuția:
Pierre Brochant – Andrei Ciobanu
Francois Pignon- Codrin Dănilă
Christine Brochant- Erica Moldovan
Juste Leblanc – Daniel Onoae
Marlene Sorasa – Alexandra Paftală
Lucien Cheval – Dumitru Florescu
Costume: Alina Dincă – Pușcașu
Joi, 5 martie 2020, începând cu ora 19:00 sunteti invitati la Concert de Mărțișor, în interpretarea extraordinară a solistului Marcel Pavel. Evenimentul va avea loc la Sala Unirii (Cinema Victoria), cu participarea Orchestrei Simfonice a Filarmonicii Botoșani!
Sâmbătă, 7 martie, ora 11.00, vă invităm la spectacolul „Amintiri din copilărie”, regia Octavian Jighirgiu, în Sala Mare de Spectacole ,,„Radu Beligan”!
„Proiectul „Amintiri din copilărie” s-a născut din însăși natura folclorică a zilelor noastre. Jocul de-a copiii de atunci și de astăzi se transformă în spectacol, pe nesimțite, într-o revizitare a copilăriei fiecăruia dintre cei implicați. E un ansamblu intermitent, jovial și antrenant al manifestării inocenței. Simțind nevoia unei reactualizări a lumii lui Creangă, am ales să o traduc lucid și ludic într-un limbaj contemporan, creând personaje asociate convingerilor și tiparelor zilelor noastre. Universul copilăriei lui Nică a lui Ștefan a Petrei primește un rebranding prin metamorfozarea caracterelor de atunci în supereroii, eroii și antieroii prezentului. Din această perspectivă spectacolul exersează subtil și o actualizare a percepției imaginative comune.
Bucuria cu care cei zece actori m-au urmat în această călătorie a redescoperirii de sine, m-a determinat să provoc cu frenezie copilul ascuns în fiecare. Ne-am amintit împreună cum se transformă realitatea ciudată și contondentă într-o irealitate viu colorată, într-un desen animat plin de haz și de peripeții. Totodată, acest proiect mi-a reconfirmat valoarea trupei actoricești a Ateneului din Iași. Sper din tot sufletul să mai visez alături de acești copii mari.
Andreea Darie, Alina Dincă-Pușcașu, Edi Stancu, Eduard-Petru Jighirgiu și Adrian Buliga mi-au împărtășit exaltarea și interogațiile, împlinind ideiile conceptului regizoral. Lor li s-au alătural maestrul Petru Ciubotaru, cel care dă glas vocii lui Ion Creangă și coregraful Petre Șușu cu necesarele accente de folclor autentic.
Spectacolul din spectacol, cel de care se bucură doar tehnicienii aflați în culise, este oferit de goana nevăzută a actorilor îndărătul decorului pentru a leapăda și a prelua din fugă identități, costume, obiecte de recuzită, respirații precipitate și energii revitalizante. În față, pe scenă fotogramele copilăriei se derulează nestingherite în fața spectatorilor. Mizez pe complicitatea acestora cu artiștii și sper să ne bucurăm împreună de vârsta magică a tuturor posibilităților.” Octavian Jighirgiu, regizor
Distribuție:
Florin Gardan – Nică
Ana Hegyi – Mama, Copil
Alexandra Paftală – Copil, Mama lui bădița Vasile, Nevasta lui Vasile Aniței, Baba, Sora Ileana, Mătușa Mărioara, Țigancă
Cezara Fantu – Copil, Sora Maria, Bocitoare, Irinuca, Mătușa Mărioara, Pupăza
Alexandra Macovei – Copil, Bocitoare, Bunica, Țigancă
Ștefania Sandu – Smărăndița, Mătușa Mărioara
Dumitru Florescu – Tatăl, Părintele Ioan, Țigan
Daniel Onoae – Moș Fotea, Copil, Fratele Zahei, Țigan
Gelu Ciobotaru – Bădița Vasile, Copil, Dumitru, Moșneagul
Codrin Dănilă – Copil, Nică al lui Costache, Popa Oșlobanu, Bunicul, Un humuleștean
Voce Ion Creangă – Petru Ciubotaru
„Steaua fără nume”, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, recomandat cu căldură tuturor celor care vor să viseze și să evadeze din cotidian!
„<Steaua fără nume> e o savuroasă comedie romantică plină de emoție, sensibilitate, lirism, empatie și, nu în ultimul rând, umor. Acțiunea se desfășoară în perioada dintre cele două Războaie Mondiale, un timp plin de bonomia și parfumul specifice epocii. O gară dintr-un târg cenușiu de provincie- acesta este locul, aparent banal, în care se întâlnesc cele două personaje: timidul și visătorul profesor Miroiu și Mona, o fată frumoasă captivă a confortului lejer obținut. Dar ce se va întâmpla în noaptea specială care va urma va schimba pentru totdeauna destinul celor doi. Bărbatul, care își imagina o lume de o frumusețe infinită, își vede materializat visul, iar femeia fără nicio adevărată pasiune, prinsă într-o lume a bogației materiale, se descoperă, în sfârșit, pe sine. Se va îndrăgosti Mona? S-ar putea. Se va (re)descoperi Mona? Cu sigurață. Dar dimineață va disipa magia nopții și va aduce un personaj-cheie. Apariția lui Grig va obliga personajul central al piesei să penduleze între tentația visului și cea a luxului. Ce decizie va lua Mona?!
Steaua fără nume, un spectacol în care comedia se împletește cu drama, vi-l recomand cu căldură tuturor celor care vreți să visați și să evadați din cotidian!” (Andrei Ciobanu, regizor).
Sâmbătă,7 martie 2020, ora 19.00, Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași.
Durata piesei: 1h 50 min
Regia și versiunea scenică: Andrei Ciobanu
Scenografie: Cătălin Târziu
Compoziție muzicală: Dan Spînu
Light design: Lucian Țurcanu
Distribuție:
Bogdan Matei – Marin Miroiu
Cezara Fantu – Mona
Codrin Danila – Radu Udrea
Ana Hegyi – Domnișoara Cucu
Daniel Onoae – Grig
Andrei Ciobanu– Șeful de gară
Gelu Ciobotaru – Ichim
Alexandra Paftala – Eleva
Duminică, 8 martie 2020, de la ora 11.00 vă invităm la premieră spectacolului de teatru pentru copii „Te iubesc, mami!”, regia Ionuț Gînju, în Sala Mare de Spectacole „Radu Beligan” a Ateneului Național din Iași!
Un eveniment de suflet și pentru suflet, pentru tine iubită mamă și copilul tău.
Ah, cât de repede trece timpul! Parcă mai ieri pășeam timizi în 2020 și peste câteva zile deja îi zicem bun venit primăverii!
Ritmul vieții este unul foarte alert însă nu ne împiedică să ne bucurăm de orice rază de soare, adiere de vânt, ciripit de păsărele și clipe minunate alături de cei dragi.
Femeia este cea mai importantă ființă din viața noastră. Mama este cel mai special înger, unicul înger, care a avut curajul să coboare pe Pământ pentru a ne fi alături. Ei îi datorăm existența, o iubim și dorim să îi arătăm prețuirea noastră.
Când Dumnezeu a creat lumea a lăsat mamele în urma lui pentru a-i duce munca mai departe. Viața te răsplătește pentru ceea ce îi dăruiești. Și cel mai mare dar pe care viața ți-l poate face este să îți dăruiască un copil.
Totul începe cu un zâmbet, o floare, o rază de soare și multă, multă dragoste pentru tine, mămica mea! Te iubesc……
Vă așteptăm la un spectacol plin de emoție care vă va îndemna să petreceți mai mult timp cu copiii dumneavoastră.
Un “ Te iubesc “ nu costă nimic!!
Durata spectacolului: 60 minute
Distributie:
Actori: Irina Frunză
Ionuț Gînju
Copii: Bianca Gînju
Anastasia Tufa
Matei Chiriac
Eric Arndt
Maria Tomba
Horga Alexandru
Olivian Butnaru
Direct de pe scenele din Toronto și New York, DORU OCVATIAN DUMITRU revine la Iași cu un Show de comedie excepțional – „Ai dreptate, draga mea!”.
Duminică, 8 martie 2020, ora 19:00 vă invităm în Sala Unirii a Cinematografului Victoria să râdem împreună cu unul dintre cei mai în vogă comici români!