Încrederea analiştilor CFA în economia românească s-a redus în luna mai: Euro ar putea depăşi nivelul de 4,7 lei în următoarele şase luni.
Indicatorul de încredere macroeconomică al CFA România, calculat pe baza estimărilor membrilor organizaţiei, a scăzut în luna mai, faţă de luna anterioară, cu 8 puncte până la valoarea de 41,5 puncte, din cauza scăderii ambelor componente ale indicatorului, arată datele publicate luni de CFA România. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul a scăzut cu 25,1 puncte. Analiştii CFA estimează că euro ar putea depăşi nivelul de 4,7 lei în următoarele şase luni, potrivit News.ro.
Astfel, indicatorul condiţiilor curente a scăzut faţă de luna anterioară cu 9,5 puncte, până la 56,9 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul condiţiilor curente a scăzut cu 27 puncte.
Indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 7,2 puncte pana la 33,8 puncte. Faţă de aceeaşi lună a anului anterior, indicatorul anticipaţiilor a scăzut cu 24,1 puncte.
”În ceea ce priveşte cursul de schimb eur/ron, aproximativ 90% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, comparativ cu valoarea actuală. Astfel valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 4,7046, în timp ce pentru orizontul de 12 luni valoarea medie a cursului anticipat este de 4,7603”, se arată în comunicat.


