Prognoza meteo pentru următoarele 2 săptămâni: Vremea se răceşte accentuat, apoi se face mai cald

0
175

De joi vremea se va răci accentuat, iar frigul pune stăpânire pe toate zonele ţării până săptămâna viitoare, anunţă meteorologii. De joia viitoare, se va încălzi treptat, iar temperaturile vor deveni normale pentru această perioadă.

În Moldova, vremea va fi rece în prima zi a intervalului de prognoză, când maxima temperaturii aerului mediată la scara întregii regiuni va fi de 2 grade, apoi se va încălzi, iar valoarea medie va atinge 8…10 grade în următoarele zile. Temperaturile minime vor avea o evoluţie similară, cu o valoare medie de -4 grade la început, apoi 1…2 grade. Dar, din 12 februarie, ca urmare a unei răciri accentuate, vremea va deveni deosebit de rece, geroasă chiar în cursul nopţilor şi al dimineţilor, cu valori termice situate între -6 şi 0 grade, la valorile maxime şi -14…-8 grade, în cursul nopţilor. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi mai ridicată pe 7, 8 şi 11 februarie, iar în restul intervalului de prognoză acestea vor fi prezente doar pe arii restrânse şi vor fi, în general, slabe cantitativ.

În Dobrogea, între 8 şi 11 februarie vremea va fi deosebit de caldă, temperaturile maxime vor fi, în medie, de 13…15 grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 8 grade. Ulterior, vremea se va răci accentuat şi media maximelor diurne va avea valori negative, între -4 şi 0 grade în intervalul 12 – 19 februarie şi abia în ultimele zile va deveni uşor pozitivă, spre 2 grade pe 21 februarie. Iar nopţile vor fi reci după data de 12 februarie, cu valori nocturne ce se vor situa, în medie, între -9 şi -4 grade, până la finalul celei de a doua săptămâni. Probabilitatea de ploaie va fi mai mare în jurul datelor de 8, 11 şi 12 februarie, iar în rest doar izolat se vor semnala precipitaţii slabe.

În Muntenia, până în data de 11 februarie valorile termice vor caracteriza o vreme deosebit de caldă, cu maxime ce vor ajunge la medii de 14…15 grade şi minime ce se vor situa în medie între 2 şi 6 grade. Apoi, vremea se va răci brusc şi accentuat, astfel încât în perioada 12 – 18 februarie media temperaturilor diurne se va situa în jurul valorii de -2 grade, iar cea a celor nocturne va fi la limita gerului, de aproximativ -10 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creştere uşoară a regimului termic, maximele să tindă spre 0…2 grade, iar minimele spre -8…-6 grade. Vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, local şi temporar în perioada 8-12 februarie şi doar trecător şi pe arii restrânse în restul intervalului.

În Oltenia, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit, până în data de 11 februarie, când se vor înregistra valori termice diurne medii cuprinse între 10 şi 14 grade şi temperaturi medii nocturne între 4 şi 7 grade. Apoi, vremea se va răci brusc şi accentuat, astfel încât în perioada 12 – 18 februarie media temperaturilor maxime va fi de -2…0 grade, iar cea a minimelor se va situa în jurul a -10 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creştere uşoară a regimului termic, spre maxime medii de 2…3 grade şi minime de -8…-6 grade. Vor fi precipitaţii în general slabe cantitativ, local şi temporar în perioada 8-12 februarie şi doar trecător şi izolat în restul intervalului.

La munte, până în data de 11 februarie vremea va fi caldă cu maxime în medie cuprinse între 4 şi 6 grade şi minime medii de -2…0 grade. Apoi se va răci brusc şi accentuat, astfel încât perioada 12 – 17 februarie va fi geroasă, cu o medie a valorilor diurne de -14…-12 grade şi cu temperaturi medii nocturne ce se vor situa în general între -20 şi -16 grade. Ulterior, în ultimele zile ale intervalului este posibilă o creştere uşoară şi treptată a regimului termic, spre maxime medii de -8…-6 grade şi minime de -14…-12 grade. Probabilitatea pentru precipitaţii va fi ridicată pe aproape întreg parcursul celor două săptămâni, dar în intervalul 8 – 11 februarie acestea vor fi mai frecvente şi în general moderate cantitativ.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.