Astăzi, valorile termice vor fi apropiate de cele specifice perioadei în majoritatea zonelor. Cerul va avea înnorări temporare și vor fi averse în zona montană, local în Banat, Transilvania, Moldova, Oltenia, Muntenia și Dobrogea și doar izolat în rest.
Vântul va sufla slab și moderat, cu ușoare intensificări mai ales în est și sud-est. Temperaturile maxime se vor încadra între 8 și 19 grade. Dimineața, pe alocuri va fi ceață.
În Capitală, temperaturile vor fi apropiate de cele normale pentru prima decadă a lunii aprilie. Cerul va avea înnorări și trecător vor fi averse slabe. Vântul va sufla slab și moderat. Maxima se va situa în jurul a 16 grade
La munte, cerul va avea înnorări temporare și pe arii extinse vor fi averse, iar la altitudini mari vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla slab și moderat. Valorile termice vor scădea ușor față de intervalul anterior.


