Profesorul Ionel Miron, „Cousteau al României”, a primit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași

0
104

Primarul Mihai Chirica a participat miercuri, 16 iulie 2025, la un eveniment aniversar dedicat profesorului universitar emerit Ionel Miron, organizat în Sala Senatului a Universității „Alexandru Ioan Cuza” cu ocazia împlinirii vârstei de 90 de ani.

Cu acest prilej, profesorului Ionel Miron i-a fost conferit titlul de Cetățean de Onoare al Municipiului Iași pentru contribuțiile sale excepționale în domeniul științei și educației universitare din România.
Evenimentul a reunit reprezentanți de marcă ai lumii academice. Profesorul Ionel Miron a susținut conferința „30 de zile de viață subacvatică – observații, interpretări științifice, recorduri” și și-a lansat volumul autobiografic „Cancer contra cancer. Biologia cancerului meu”.
Cercetător de renume și dascăl respectat, profesorul Ionel Miron este membru titular al Academiei Oamenilor de Știință din România, cu o activitate de peste cinci decenii în domeniile limnologiei și acvaculturii. Împreună cu profesorul Liviu Miron, a stabilit un record european pentru timpul petrecut sub apă, într-o expediție pe Lacul Bicaz care a atras atenția celebrului Jacques-Yves Cousteau.

„Îi mulțumim profesorului Ionel Miron pentru tot ceea ce a oferit comunității științifice și orașului nostru. Exemplul său de viață, pasiunea pentru cercetare și dăruirea față de generații întregi de studenți sunt motive de mândrie pentru Iași”, a transmis primarul Mihai Chirica.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.