Probleme la Volkswagen: Compania va rechema 700.000 de maşini Tiguan şi Touran pentru probleme la instalaţiile de iluminat

0
246

Compania germană Volkswagen a iniţiat o campanie de rechemare a unui număr de aproximativ 700.000 de automobile modelele Tiguan şi Touran datorită unor posibile probleme la instalaţiile de iluminat, relatează Reuters.

Conform publicaţiei, care citează o sursă din cadrul companiei germane, la nivelul sistemelor de iluminare ale plafonului panoramic pot avea loc scurtcircuite cauzate de umiditate. Acestea pot duce, ulterior, la arderea plafonului sau chiar la incedierea întregului autovehicul. În cel mai bun caz, în situaţia producerii unui scurtcircuit, poate apărea un miros de ars în interiorul maşinii.

În Germania, această problemă a afectat în jur de 52.500 de maşini, din care 30.000 de maşini model Tiguan şi 22.000 de maşini Touran.

Campania vizează automobilele produse până la data de 5 iulie inclusiv.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.