Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit cu Ambasadorul Germaniei

0
243

Primarul Mihai Chirica s-a întâlnit astăzi, 28 iunie 2021, la Palatul Roznovanu, cu Excelența Sa Cord Meier-Klodt, Ambasadorul Republicii Federale Germania în România, și cu Saskia Schmidt, atașat cultural al Ambasadei.

Discuțiile de la sediul Primăriei Municipiului Iași au urmărit oportunitățile de intensificare a relațiilor economice, companiile cu capital german fiind bine reprezentate în Iași, precum și a relațiilor culturale și a cooperării în domeniul învățământului superior, dar și preuniversitar. În context, edilul – șef și Ambasadorul au convenit asupra necesității creșterii numărului de ore de limba și literatura germană, ca și al profesorilor de specialitate, atât în școli și licee, cât și în universități, astfel încât absolvenții români să se poată integra mai ușor în companiile cu capital german din țară.

Subiectul central al discuțiilor a ținut de oportunitatea ca un imobil al Municipiului Iași, Palatul Braunstein, să găzduiască și Centrul Cultural German Iași, alături de alte instituții de cultură. De altfel, după întâlnirea de la sediul Primăriei Municipiului Iași, primarul Mihai Chirica și Excelența Sa Cord Meier-Klodt au vizitat împreună monumentul, acolo unde se apropie finalizarea lucrărilor de consolidare şi refuncţionalizare. Valoarea totală a proiectului este de 19.097.184,26 lei lei, cu TVA (aproape 4 milioane euro), iar lucrările sunt finanțate cu fonduri europene prin Programul Operațional Regional – Axa Prioritară 5.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.