Prefectul judeţului Iaşi, Marian Şerbescu, a declarat că doi primari nu renunţă la funcţii, deşi sunt incompatibili, după ce au fost condamnaţi de instanţele judecătoreşti.
Potrivit prefectului, în oraşul Târgu Frumos primarul Ionel Vatamanu a fost condamnat definitiv la închisoare cu suspendare pentru conflict de interese, dar acesta nu poate fi schimbat din funcţie din cauza unui referat care trebuia semnat de secretarul Consiliului Local, Felicia Spulber. La rândul său, aceasta este trimisă în judecată pentru abuz în serviciu din cauză că a refuzat să întocmească de mai bine de un an referatul în baza căruia Prefectura să poată emite ordinul de încetare a mandatului lui Ionel Vatamanu.
„Procedural trebuie încetat mandatul, este motiv legal de încetare a mandatului, dar acest lucru trebuie făcut pe baza referatului făcut de secretarul juridic. E o situaţie inedită. Suntem în situaţia în care secretarul trebuie suspendat de primar, după ce secretarul Consiliului Local a fost trimis în judecată. Conform legii, un funcţionar public trimis în judecată trebuie să fie suspendat. Am trimis adresă către primarul oraşului Târgu Frumos să procedeze conform legii”, a declarat prefectul Marian Şerbescu, scrie Agerpres.
O situaţie similară este şi în comuna Sireţel, unde primarul Gheorghe Ancuţa a fost condamnat în 2017 la închisoare cu suspendare pentru luare de mită şi abuz în serviciu.
„Chiar dacă este condamnare cu suspendare, mandatul trebuie să înceteze”, a spus prefectul Marian Şerbescu.
Potrivit declaraţiilor acestuia, în ambele situaţii a fost sesizată comisia de disciplină a secretarilor de comune şi a fost formulată o plângere forurilor competente pentru a cerceta eventualele încălcări ale legii.
Marian Şerbescu a precizat că vor fi organizate alegeri anticipate în alte trei comune din judeţul Iaşi.
„Domnul primar al comunei Lungani, Gheorghe Pricopie, nu mai este printre noi. Încetarea mandatului, chiar şi prin deces, are loc prin ordin de prefect. Am trimis către Autoritatea Electorală Permanentă posibilitatea organizării de alegeri anticipate în comuna Dumeşti şi Oţeleni. Cu siguranţă vor fi alegeri anticipate şi în comuna Lungani”, a spus el.
În comuna Dumeşti, vor fi organizate alegeri anticipate întrucât fostul primar, Mihai Sabaiduc, a fost condamnat la opt ani de închisoare pentru fapte de corupţie, iar la Oţeleni primarul Constantin Cibotaru a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare pentru luare de mită.