Primăria Municipiului Iaşi, prin Direcţia de Asistenţă Socială și cu sprijinul Ateneului Național Iași, organizează cu ocazia Zilei Internaţionale a Copilului, 1 iunie, o acţiune cultural-caritabilă pentru copiii familiilor defavorizate din monitorizarea Centrului Hecuba.
Miercuri, 1 iunie, de la ora 11.00, circa 500 de copii proveniți din familii defavorizate sunt așteptați în Parcul Expoziției, unde vor primi pachete cu dulciuri și jucării în valoare de 125 de lei fiecare. Evenimentul va fi completat de un moment artistic susținut de copiii din cadrul Ateneului Național Iași.
Acțiunea are drept scop combaterea marginalizării sociale și a abandonului școlar.