La zece luni de la uciderea pădurarului din Maramureș, Parchetul general anunță prima reținere în dosar, principalul suspect urmând a fi prezentat instanței pentru arestare.
„Liviu Pop, pădurar în cadrul Direcției Silvice Maramureș, a fost ucis miercuri seara (16 octombrie 2019-n.r.) într-o pădure administrată de Ocolul Silvic Strâmbu Băiuț, în timp ce încerca să împiedice tăierea ilegală de arbori. Din primele informații, pădurarul Liviu Pop a fost împușcat mortal, iar corpul acestuia, abandonat într-o vale, prezintă numeroase urme de agresiune fizică.(…) Liviu Pop avea 30 de ani, era angajat al Direcției Silvice Maramureș de șapte ani, era căsătorit și avea trei copii”, preciza în octombrie 2019 Romsilva într-un comunicat de presă.
Până în octombrie 2019, potrivit Romsilva, s-au înregistrat 16 cazuri de agresiune asupra personalului silvic care asigură paza fondului forestier administrat, iar între 2014 și 2018 au avut loc alte 168 de cazuri de agresiuni asupra personalului Romsilva care asigura paza pădurilor, în numeroase cazuri fiind necesară spitalizarea, în urma rănilor grave suferite. Dosarul a fost preluat în noiembrie de Parchetul General.