Președintele Statelor Unite retrage țara din Organizația Mondială a Sănătății în mijlocul pandemiei

0
152

Administrația Trump a notificat Congresul și Organizația Națiunilor Unite anunțând că urmează să se retragă din Organizația Mondială a Sănătății, spun mai mulți oficiali din interioriul administrației, conform CNN.

Senatorul democrat Robert Menendez a scris pe Twitter că „Congresul a primit o notificare oficială că președintele Statelor Unite a retras țara din Organizația Mondială a Sănătății în mijlocul unei pandemii. Să califici răspunsul lui Trump la criza COVID drept haotic și incoerent este prea puțin. Această acțiune nu va proteja viețile și interesele americanilor – îi ține pe americani bolnavi și pe America singură.”.

Un oficial de la Departamentul de Stat a confirmat, de asemenea, că notificarea de retragere a fost trimisă către secretariatul general al ONU. Surse ale CNN spun că scrisoarea este foarte scurtă – trei propoziții – și va declanșa un proces de retragere din OMS care va dura un an.

Decizia lui Trump vine în contextul în care Statele Unite trec printr-o creștere masivă a cazurilor de infectare cu noul coronavirus – aproximativ 50.000 de cazuri pe zi la nivel național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.