Situaţie explozivă la vârful clubului Politehnica Iaşi! Conflictul izbucnit între fosta conducere şi stafful asociatului Horia Sabo a ajuns în punctul în care ruptura pare inevitabilă, iar preşedintele echipei, Adrian Ambrosie, i-a cerut demisia lui Tibor Selymes.
Comitetul Director a anunţat, prin vocea preşedintelui executiv Adrian Ambrosie, că aşteaptă o demisie de onoare a directorului sportiv Tibor Selymes. Ambrosie a declarat că Selymes nu este la prima abatere şi de aceea ar trebui să plece din funcţie, scrie prosport.ro.
„Noi, clubul, consiliul director, am pus la dispoziţie ceea ce ni s-a cerut prin contract. Banii din drepturile TV, contractele de publicitate. Am adus o sumă destul de consistenţă. Pe de altă parte, domnul asociat trebuia să vină şi el cu o sumă de bani. Din păcate, până acum, cel puţin conform datelor contabile pe care ni le-a prezentat directorul economic, par a fi bani aduşi din diverse sponsorizări, mai puţini decât banii cheltuiţi pentru cei cinci oameni veniţi în club odată cu Sabo.
Discutăm, suntem asociaţi, comunicăm. Sunt anumite lucruri pe care ne despăşesc, numai domnul Sabo poate să dea răspunsul cu privire la banii pe care-i aşteptăm. De exemplu, întârzierea salariilor. O decizie extrem de proastă, din punctul meu de vedere, comunicată prost, într-un mod greşit. O decizie luată de directorul sportiv, peste preşedinte şi peste directorul general. Mi se pare nepotrivit înaintea unui joc cu FCSB. Una peste alta, vă spun, noi, consiliul director, ne-am reunit…. Conflictul domnului Stoican cu domnul Selymeş. S-a trecut peste domnul Stoican în aducerea jucătorilor. Această decizie asumată de el, fără să fie comunicată antrenorului şi conducerii, ne-a dus la o decizie care v-o pot spună acum, în premieră.
Vrem să-i cerem demisia de onoare domnului Tibor Selymeş, directorul sportiv al clubului. A prejudiciat imaginea clubului şi ar fi putut arunca în aer vestiarul înaintea meciului cu FCSB. Când Sabo a venit la Iaşi a preluat managementul şi atunci l-a adus pe Tibor Selymeş, un director comercial… Au fost cinci oameni noi veniţi în club. Sabo i-a promis lui Stoican că are mână liberă, să poată să facă selecţia, ori toate lucrurile astea, din păcate, nu s-au întâmplat. Sau s-au întâmplat în foarte mică măsură”, a spus Ambrosie.
În direct la Radio HIT, Ambrosie a mai spus: ”Am discutat situaţia domnului director sportiv Tibor Selymes în Adunarea Generală a membrilor fondatori şi am stabilit că dânsul nu este la prima abatere. În vară, antrenorul Flavius Stoican a avut acea ieşire la conferinţa de presă tocmai pentru că a simţit că directorul sportiv a trecut peste el în ceea ce priveşte transferurile de jucători. Asta în condiţiile în care antrenorului i se promisese de către directorul general mână liberă la transferuri. Acum, directorul sportiv a recidivat şi a ajuns să ia decizii peste Comitetul Director care este forul de conducere al clubului, peste preşedintele executiv, peste directorul general. De aceea, noi, membrii fondatori ai acestui club şi Comitetul Director am decis să-i cerem demisia de onoare a domnului director sportiv Tibor Selymes. Considerăm că în situaţia dată dânsul nu mai poate continua la club, el fiind răspunzător şi pentru atmosfera explozivă de la nivelul vestiarului. Numai Flavius Stoican ştie cum a reuşit să ţină vestiarul în ultima perioadă. Directorul sportiv a făcut o gafă, a decis să blocheze salariile fără să anunţe pe nimeni din conducere, staff-ul sau jucătorii”, a declarat preşedintele Adrian Ambrosie.
Iată dovada încasării în avans de către managerul de PR a sumei de 46.000 de lei
Cerere datată 28.09.2018
”Către Conducerea CSM Politehnica Iaşi
Subsemnatul Simion Aurelian Ovidiu, având funcţia de manager PR în cadrul clubului, vă rog respectuos să analizaţi şi să aprobaţi suma de 46.000 lei, fiindu-mi necesară pentru rezolvarea unor probleme personale de natură medicală, fiind de acord să mi se reţină întreaga sumă din salariu, începând cu luna octombrie 2018 până la plata integrală a sumei mai sus menţionată.
Vă mulţumesc anticipat”.
Preşedintele Ambrosie: ”Poli Iaşi nu este bancă de credit! Să aducă banii înapoi, iar cine a greşit să plece!
Preşedintele Adrian Ambrosie a pus piciorul în prag şi în cazul lui Aurelian Simion, cerându-i acestuia să returneze de urgenţă întreaga sumă de bani.
”Legal, nu poţi să iei salarii în avans, pentru că nu îţi garantează nimeni postul. Pe de altă parte, nu cred că este vorba de salariu, ci de un împrumut. Dacă este vorba de un împrumut, Poli Iaşi nu este bancă de creditare cu dobândă zero, ci un club care vrea să facă performanţă. Îi transmit apăsat managerului de PR Aurelian Simion, eu, preşedintele executiv al clubului, în numele Comitetului Director, să returneze de urgenţă suma de bani pe care a încasat-o de la club în avans şi să plătească chiria jucătorilor Frăsinescu, Panţîru, Zaharia, Denis Rusu şi a celorlalţi care riscă să fie evacuaţi din apartamentele în care stau cu chirie. Să nu-şi însuşească aceşti bani, pentru că nu suntem bancă de credit! Dacă se confirmă că au fost luaţi aceşti bani, cel care a încasat şi cel care a aprobat ar trebui să părăsească de urgenţă clubul Politehnica Iaşi, pentru că este o gravă eroare”, a declarat, în direct la Radio HIT, preşedintele executiv al Politehnicii Iaşi, Adrian Ambrosie.
Primarul Mihai Chirica: ”Este ilegal să iei banii în avans”
Şi primarul Mihai Chirica este de părere că încasarea în avans a mai multor salarii este ilegală. Edilul Iaşiului a subliniat că cine face astfel de practici nu se pricepe la legi.
”Să iei salariul pe mai multe luni în avans este ilegal. Salariul nu este decât rezultatul prestaţiei unei munci, care este evaluată pe o perioadă de timp. Eu nu pot să-mi iau indemnizaţia de demnitar în avans. Că s-ar putea să nu apuc să finalizez statutul de demnitar. Poţi să iei un avans pe un contract comercial garantând acel avans sau poţi să iei bani de la o bancă, dar nu poţi să iei salariul în avans de la club. Nu există noţiunea asta decât în mintea cuiva care nu se pricepe la legi în România. E total greşit şi total ilegal”, a declarat Mihai Chirica, mai scrie prosport.ro.