Flutur se afla în autoizolare la domiciliu de câteva zile, după ce a participat la ședințe unde au fost și persoane diagnosticate ulterior cu noul coronavirus.
Marți seara a fost testat și diagnosticat pozitiv cu COVID-19.
Președintele Consiliului Județean Suceava spune că se simte bine și că nu are niciun fel de simptome.
„Mă simt bine. Sunt internat de aseară, de la ora 22.00. Eu am făcut testul duminică, dar rezultatul a venit ieri seară și, din păcate, a ieșit pozitiv”, a declarat Flutur la Antena 3.
Gheorghe Flutur a precizat că se află internat la Spitalul Județean Suceava, acolo unde 70 de cadre medicale au fost diagnosticate cu Covid-19.
„Sunt în izolare, nu am simptome, dar trebuie să respect procedurile. Aici, totul este sigilat și se intră cu echipament special de protecție. Mai sunt şi alţi colegi care au fost diagnosticaţi pozitiv, nu numai eu”, a mai spus Flutur.