Reprezentanţii Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, anunţă deschiderea Festivalului de datini și obiceiuri ”Iarna pe uliță”, la care participă preşcolari din 23 de grădinițe ieșene.
Potrivit organizatorilor, festivalul de datini și obiceiuri, inițiat de colectivul de cadre didactice de la Grădinița cu Program Prelungit Nr. 3 – Iași, se impune deja ca o traţidie în această regiune de ţară, ajungând anul acesta la cea de-a XIV-a ediţie.
Preşcolarii grădiniţelor ieşene vor urca pe scena de la Atrium, Palas Mal, astăzi, începând cu ora 13:00.
„Cadrele didactice participante au desfășurat activități premergătoare de informare a copiilor cu specificul tradițiilor de Crăciun și Anul Nou, au fost realizate obiecte tradiționale pentru decorarea unui brad tematic și au fost pregătite momente artistice ce vor fi prezentate pe scena festivalului spre încântarea părinților și a bunicilor, dar mai ales spre încântarea publicului iubitor de datini şi obiceiuri de iarnă, specifice spaţiului românesc. Sperăm, totodată, că prestația artistică a copiilor va avea efectul scontat și va sensibiliza toți factorii implicați – dascăli, părinți și membrii ai comunității locale – reamintindu-le astfel de magia sărbătorilor de iarnă, văzută prin ochi de copil” a declarat într-un comunicat de presă directorul Grădiniței cu Program Prelungit Nr. 3 – Iași, prof. Benoniea Radu.