Ministrul Educaţiei, Nonica Anisie, precizează că elevii care vor participa la a doua etapă a Evaluării Naţionale nu vor fi „prejudiciaţi” în niciun fel în ceea ce priveşte admiterea la liceu, potrivit Agerpres.
„Elevii care vor participa la a doua etapă a Evaluării Naţionale nu sunt prejudiciaţi în niciun fel cu privire la admiterea la liceu. Am făcut calendarul în aşa fel încât aceştia să aibă şanse egale cu cei care participă în etapa care începe în 15 iunie.„, a declarat Anisie duminică, la Digi 24.
Ministrul a mai spus că elevilor care participă la una dintre probele sesiunilor ordinare ale Evaluării Naţionale şi Bacalaureatului, dar nu vor putea lua parte la celelalte din motive medicale, în contextul epidemiei cu noul coronavirus, li se vor recunoaşte probele la care au participat deja când se vor prezenta la sesiunile speciale ale examenelor naţionale.
„La etapa specială organizată fie pentru Evaluarea Naţională, fie pentru examenul de Bacalaureat, la această etapă probele se recunosc dacă cumva elevul a participat la una dintre ele. Este foarte important să ştie elevul şi părintele că nu va mai relua dacă deja a susţinut prima probă de limba şi literatura română (…) pe 15 iunie la Evaluarea Naţională şi la proba de matematică să spunem că are 37,3 şi este recomandat să meargă la medicul de familie pentru a vedea care este problema medicală, în momentul în care participă la etapa specială nu mai este nevoie să dea şi proba de limba română. Este o veste nouă. Este prevăzut în ordinul pe care l-am aprobat. Reiau din punctul în care au rămas. Pentru că nu putem să supunem copiii la o altă probă, dacă deja au realizat-o în etapa anterioară.„, a explicat Anisie.
Ministrul Educaţiei a mai anunţat că până în prezent au participat 70% dintre elevi la programele de pregătire pentru Evaluarea Naţională şi Bacalaureat.