Ponta susţine că Gabriela Firea sau Corina Creţu ar avea profil prezidenţiabil (VIDEO)

0
152

Comisarul european Corina Creţu şi primarul general al Capitalei, Gabriela Firea, au profil prezidenţiabil, a declarat, marţi seară la Iaşi, liderul Pro România, Victor Ponta, adăugând că ar vota oricând o femeie preşedinte.

Aflat la Iaşi pentru a lua parte la manifestările pe care municipalitatea le organizează pe 24 ianuarie pentru a celebra 160 de ani de la înfăptuirea Unirii Principatelor Române, Ponta a spus că Pro România va sprijini un candidat, „nu neapărat membru al PSD, al Pro România sau al altui partid”.

„Poate să fie independent, dar poate să aibă o viziune social-democrată modernă. Eu cred că poate să intre în turul doi cu domnul Iohannis candidatul pe care îl sprijinim noi”, a precizat Victor Ponta.

Întrebat fiind care ar fi profilul prezidenţiabilului, liderul Pro România a răspuns că este nevoie de „un om care să ne aducă mai multă linişte şi stabilitate”, care „să oprească scandalul şi cearta continuă”, scrie agerpres.ro.

„Poate să aibă un profil cum este doamna Creţu, social-democrat cu experienţă europeană. Poate să fie un social-democrat care a confirmat la alegeri, cum este doamna Firea. Poate să fie Sorin Câmpeanu, care este preşedintele Consiliului Rectorilor şi e un om care a performat. Un om care să ne aducă mai multă linişte şi stabilitate şi care să oprească scandalul ăsta şi cearta continuă, pentru că până la urmă scandalul îl decontează România”, a spus Victor Ponta.

El a afirmat, totodată, că ar vota oricând o femeie preşedinte şi a amintit că a fost alături de Olguţa Vasilescu la alegerile pentru primarul Craiovei.

„Nu am niciun fel de prejudecată legată de faptul că preşedintele trebuie să fie bărbat, femeie, dimpotrivă. Am lucrat în politică şi am văzut bărbaţi care fac politică bine sau politică lamentabilă, la fel şi femei. Nu cred în niciun caz că acesta este un criteriu. Am văzut la alegerile locale. Am fost, când Dragnea nu voia să se ducă, cu Olguţa Vasilescu în alegerile locale la Craiova. Se spunea că oltenii sunt cei mai misogini dintre toţi românii şi nu o să voteze o femeie. Au votat, chiar de două ori. La fel, la Bucureşti. Din punctul meu de vedere şi al Pro România, prin faptul că e un candidat femeie în niciun caz nu sunt dezavantaje”, a spus liderul Pro România.

El a ţinut să precizeze că nu ştie dacă societatea românească are o gândire mai conservatoare pe această temă.

În ceea ce îl priveşte, Ponta a exclus propria candidatură la prezidenţialele din 2019, lăsând să se înţeleagă că îşi doreşte să facă parte dintr-un nou Executiv.

„Nu poţi să te joci cu candidaturile. În acelaşi timp, am spus public şi o spun încă o dată, nu e că nu am nicio ambiţie politică, pentru că nu o să credeţi că cineva face politică fără nicio ambiţie. Îmi doresc după alegerile parlamentare din 2020, dacă Pro România va avea un vot consistent la numărul de parlamentari, să continui ceea ce nu am terminat în 2015 şi să activez într-o zonă în care am învăţat foarte mult, şi anume zona guvernamentală. În România aşa va fi şi este, 98% din viaţa tuturor depinde de deciziile guvernului, iar 2% de preşedinte. Preşedintele, desigur, are un rol important politic, dar viaţa oamenilor depinde de ce face guvernul. Eu am fost mai norocos decât alţii, am fost membru al guvernului la 32 de ani, am fost prim-ministru, poate prea repede, dar am învăţat foarte mult. Alături de oamenii care au făcut parte din echipa mea şi cei care se pricep la guvernare ne dorim după 2020 să activăm în zona Executivului”, a declarat liderul Pro România.

El a reiterat că nu îşi doreşte ca în turul doi al alegerilor prezidenţiale de anul acesta românii să aibă de ales pe buletinul de vot între actualul preşedinte Klaus Iohannis şi liderul PSD, Liviu Dragnea.

„Pe Dragnea nu se pune problema să-l susţinem, că e un dezastru pentru România. Dar nici domnul Iohannis nu a fost un preşedinte bun. A spus că va fi ‘România lucrului bine făcut’ şi sunt atâtea lucruri prost făcute acum în România”, a spus Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.