Poliţistul sucevean lovit cu sabia în cap, la începutul lunii decembrie a anului trecut, în timpul unei percheziţii într-un dosar de trafic de droguri, a fost transferat, într-o clinică de recuperare.
O ambulanţă a Ministerului Afacerilor Interne l-a preluat pe Dan Ciprian Sfichi de la Spitalul de Neurochirurgie Iaşi, unde a stat peste de două luni şi jumătate, și l-a dus la Clinica de Recuperare a Spitalului Universitar de Urgenţă Militar Central, relatează Monitorul de Suceava.
Practic, prin acest transfer, se poate spune că Dan Ciprian Sfichi a trecut peste perioada grea, în care s-a aflat sub supravegherea strictă a medicilor neurochirurgi, iar de acum încolo va începe şedinţele de recuperare, pentru problema pe care o are la mâna stângă, pe care nu o poate încă mişca în urma atacului criminal comis asupra sa.
Medicii au subliniat în mai multe rânduri că Dan Ciprian Sfichi, în vârstă de 35 de ani, tată a două fetiţe, una în vârstă de 2 ani şi una de 4 ani, a făcut progrese aproape miraculoase, având în vedere starea critică în care a ajuns la Iaşi.