Polițiștii și jandarmii ieșeni au împărțit cu ”generozitate” amenzi celor care au fost prinși fără mască în magazine sau pe stradă

0
171

În data de 01 decembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, au fost desfăşurate noi acţiuni de verificare în zone aglomerate şi în mijloacele de transport în comun, cu privire la  respectarea măsurilor impuse în contextul stării de alertă, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului COVID 19.

La activităţile desfăşurate au participat peste 220 de politiști şi polițiști locali şi au fost verificate  94 de  societăți comerciale şi 63 de mijloace de transport persoane, în total fiind legitimate peste 2.500 de persoane.

În urma neregulilor constatate pe parcursul acţiunilor au fost aplicate 138 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de aproximativ 24.000 de lei, dintre care 132 pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală (nepurtarea măştii de protecţie), iar 6 pentru nerespectarea interdicţiilor privind deplasarea/libera circulaţie.

Exemplu:

La data de 01 decembrie a.c., poliţiştii Postului de Poliţie Tomeşti au depistat într-un magazine alimentar doi bărbaţi care nu respectau normele de protecţie individual, respective nu purtau masca de protecţie. Aceştia au fost sancţionaţi contravenţional, conform Legii nr. 55/2020

Conform H.G. 935/2020, reamintim că purtarea măștii de protecție este obligatorie în toate spațiile publice.

De asemenea, este interzisă circulația persoanelor în intervalul orar 23.00 – 05.00, cu câteva excepții:
– deplasarea în interes profesional, inclusiv între locuință/gospodărie și locul/locurile de desfășurare a activității profesionale și înapoi;

–  deplasarea pentru asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță, precum și pentru achiziționarea de medicamente;

– deplasări în afara localității a persoanelor care sunt în tranzit sau efectuează călătorii al căror interval orar se suprapune cu perioada interdicției, cum ar fi cele efectuate cu avionul, trenul, autocare sau alte mijloace de transport de persoane și care poate fi dovedit prin bilet sau orice altă modalitate de achitare a călătoriei;

–  deplasarea din motive justificate, precum îngrijirea/ însoțirea copilului, asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități ori deces al unui membru de familie.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes profesional sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, legitimația de serviciu sau adeverința eliberată de angajator ori o declarație pe propria răspundere.

Pentru verificarea motivului deplasării în interes personal sunteți obligați să prezentați, la cererea forțelor de ordine, o declarație pe propria răspundere, completată în prealabil.

Declarația pe proprie răspundere trebuie să cuprindă: numele și prenumele, data nașterii, adresa locuinței/gospodăriei/locului activității profesionale, motivul deplasării, data completării și semnătura. Aceasta poate fi descărcată de pe site-ul www.stirioficiale.ro.

Sănătatea și siguranța cetățenilor reprezintă o prioritate pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și siguranței publice, astfel că forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă, pentru a proteja cetăţenii și pentru a preveni răspândirea noului tip de coronavirus.
[11:47, 02.12.2020] Alex Andrei: Ședința Consiliului Local pentru constituirea comisiilor de specialitate a început cu aproape o oră întârziere. Anterior, încă de la ora 9.00 liderii de grup ai partidelor cu reprezentanți în CL au negociat componența comisiilor. După această ședință va avea loc o a doua reuniune, tot astăzi, de la ora 14.00, pentru aprobarea primelor proiecte de hotărâre din noul mandat.

În perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2020, jandarmii ieșeni au continuat misiunile de ordine publică, dar și cele de informare, prevenire și punerea în aplicare a măsurilor stabilite pentru împiedicarea răspândirii virusului Sars Cov2, alături de celelalte structuri M.A.I. – Poliție și Poliție de Frontieră, sub coordonarea Instituției Prefectului.

Totodată, începând cu data de 29 noiembrie 2020, într-un perimetru din comuna CIUREA cuprins de satele aparținătoare Ciurea și Lunca Cetățuii (zona Zanea) a fost instituită carantina, pentru o perioadă de 14 zile, iar  la fața locului, mai multe echipaje de jandarmi și polițiști acționează zilnic, în sistem mixt, pentru realizarea filtrelor la intrarea/ieșirea din zona delimitată, asigurarea ordinii publice și a respectarea măsurilor stabilite.
În total, în perioada 29 noiembrie – 01 decembrie 2020 au fost efectuate 74 misiuni și 29 activități de prevenire, în cadrul acestora cetățenii fiind informați cu privire la măsurile dispuse pentru evitarea și combaterea răspândirii virusului Sars Cov2. De asemenea, au fost efectuate 220 verificări la domiciliu în vederea respectării măsurilor de izolare sau carantină.

Pe timpul activităților desfășurate au fost aplicate un număr de 187 sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor fiind de 58.000 lei, potrivit ziaruldeiasi.ro. Dintre acestea, un număr de 143 sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor de protecție sanitară și anume: 110  pentru nepurtarea mijloacelor de protecție individuală, 15 pentru nerespectarea măsurii de carantină/izolare și 18 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației pe timpul nopții).

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.