Patru tineri au fost încătuşaţi de poliţişti după scandalul sângeros din faţa unui club din Mamaia.
Scandalul sângeros s-a produs, ieri, 16 august 2019, la primele ore ale dimineţii, după ce mai mulţi tineri au ieşit din club şi au început să se certe cu agenţii de securitate ai localului din Mamaia, scrie observator.tv.
La un moment dat, unul dintre agenţi l-a lovit în faţă, cu pumnul, pe unul dintre tineri, iar acesta s-a prăbuşit inconştient pe asfalt.
Peste numai câteva secunde, un prieten al celui lovit s-a urcat la volanul unui autoturism marca BMW X6 şi fără să îl vadă pe prietenul său, care se afla pe asfalt, a trecut cu maşina peste el.
Poliţiştii au reuşit să îi prindă pe toţi cei implicaţi în scandalul sângeros.
Cei patru vor fi prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.