Polițiștii din Iași au prins un hoț de portofele

0
191

Polițiștii din cadrul Biroului de Investigații Criminale Iași au depistat un bărbat de 60 de ani, suspect de comiterea a două fapte de furt calificat.

În urma cercetărilor a rezultat faptul că la data de 16 martie, în timp ce s-ar fi deplasat cu un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Iași, acesta i-ar fi furat portofelul cu bani și acte unei femei de 57 de ani, cauzându-i o pagubă de 500 de lei.

Mai mult, pe data de 14 mai, în timp ce s-ar fi deplasat cu un mijloc de transport în comun, pe raza municipiului Iași, acesta ar fi furat din rucsacul unei tinere de 22 de ani, portofelul cu acte și bani și niște perechi de botoșei, cauzând o pagubă totală de 200 de lei.

Vineri, bărbatul suspect de comiterea faptelor a fost arestat de polițiști pentru 24 de ore.

Ieri, acesta a fost prezentat, cu propuneri legale, Parchetului de pe lângă Judecătoria Iași și Judecătoriei Iași, instanță care a decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.