Polițișt ieșean înjunghiat în fața Spitalului „Sfântul Spiridon”

0
231

Un polițist ieșean, în vârstă de 33 de ani, de la Serviciul de Operațiuni Speciale (SAS), a fost înjunghiat în această dimineață de un individ, în fața Spitalului „Sfântul Spiridon”.

 

Polițistul se afla în timpul liber. Sâmbătă seara el se afla într-un club unde a intrat în conflict cu două persoane. Scandalul, se pare, a pornit de la iubita polițistului care a fost lovită. Omul legii a ripostat și i-a bătut pe cei doi. La plecare, omul legii și prietena sa au fost urmăriți și atacați.

Polițistul a fost lovit și înjunghiat în braț și în piept, în jurul orei 4.30 dimineața. El a ajuns împreună cu iubita sa la UPU „Sf. Spiridon”.

„Un coleg care se afla în timpul liber a fost înjunghiat de către o persoană, în urma unei altercaţii. Colegul nostru a fost internat la Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi. Se fac cercetări de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi pentru tentativă la omor”, a declarat Anca Vîjiac, purtătorul de cuvânt al IPJ Iaşi.

Liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă, a declarat, pentru agenţia de presă Mediafax, că implicați în incident ar fi membri ai clanului Cordunenilor.

„Este vorba de clanul Cordunenilor. Urmează să fie audiaţi. S-a emis mandat de aducere ca să fie aduşi la parchet pentru audieri”, a spus liderul Sindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual, Dumitru Coarnă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.