Planul roșu de intervenție, declanșat în Hunedoara. Autocar răsturnat în șanț: un mort și 23 de răniți

0
162

Un om a murit şi alţi 23 au fost răniţi după ce un autocar s-a răsturnat, în judeţul Hunedoara. Accidentul a avut loc pe Drumul Naţional 7 Deva-Arad. Vehiculul, în care se aflau 70 de pasageri şi doi şoferi, venea din Spania şi intrase în ţară prin vama Nădlac din judeţul Arad. Autorităţile au declanşat planul roşu de intervenţie.

Răniţii au fost transportaţi la spitalele din Deva şi Orăştie. Persoana decedată este o femeie care a rămas încarcerată în autocar.

Conform primelor informaţii ale poliţiei citate de Agerpres, autocarul s-a răsturnat în afara carosabilului, între localităţie Tătărăşti şi Gothatea, iar DN 7 este blocat pentru intervenţia echipelor de salvare.

Autocarul circula din direcţia Arad spre Deva, primele indicii arătând că acesta ar veni din Spania.

În ajutorul persoanelor rănite, la locul accidentului au intervenit zece ambulanţe SMURD şi ale Serviciului Judeţean de Ambulanţă Hunedoara, o autospecială pentru transport victime multiple, o maşină pentru descarcerare şi două maşini pentru stingerea incendiilor.

De asemenea, pentru evaluarea stării în care aflau persoanele din autocar, la locul intervenţiei a fost amplasat un punct medical avansat.

Traficul rutier pe DN7 este blocat pentru derularea intervenţiei.

 

Sursa: Digi24

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.