Petrișor Peiu anunță că AUR are toate semnăturile necesare pentru suspendarea lui Nicușor Dan, dar le ține la sertat: George Simion, discurs total opus

0
14

AUR are toate semnăturile pentru suspendarea lui Nicușor Dan din funcția de președinte, însă spune că deocamdată nu le va folosi.

Ideea de suspendare a lui Nicușor Dan a survenit după ce șeful statului a anunțat un referendum pentru problemele din justiție. Președintele AUR George Simion are însă cu totul alt discurs.

AUR ține însă semnăturile la sertar

Liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, a declarat, luni, despre suspendarea preşedintelui Nicuşor Dan, că semnăturile strânse sunt aproape de cele necesare, dar nu cred că are rost să declanşeze acest demers până când PSD nu se va alătura, scrie News.ro.

Demersul continuă în sensul în care semnăturile strânse sunt aproape de cele necesare pentru a declanşa demersul, dar nu credem că are rost să declanşăm acest demers până în momentul în care principalul partid de la guvernare PSD nu se va alătura demersului ca să aibă sorţi de izbândă”, a declarat liderul senatorilor AUR, Petrişor Peiu, într-o conferinţă de presă.

El a arătat că a văzut că PSD-ul este destul de critic faţă de unele atitudini ale puterii politice din ultima vreme.

Atunci, îi aşteptăm să se alăture demersurilor care vizează atât moţiunile simple, cele de cenzură, dar şi suspendarea preşedintelui, pentru că altfel n-ar avea niciun sens. Am putea să forţăm să avem 155 de semnături, nu e o problemă, dar ce am face cu ele în Parlament?”, a mai spus Peiu.

 

 

Mai multe pe: stiripesurse.ro

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.