„Peter Pan” altfel, pe Esplanada Oancea (FOTO)

0
188

Pentru a fi mai aproape de publicul spectator, în luna septembrie, a.c., „Ateneul” din Iași a inițiat o campanie neconvențională, organizând mai multe spectacole în diferite locuri din oraș. În ultima zi din vacanță, esplanada Oancea din Tătărași, a fost arhiplină. Locul unde, de obicei,  își fac veacul porumbeii, a fost luat cu asalt de trupa de actori de la „Ateneu”.

Deși ziua de duminică a fost mohorâtă și monotonă,  actorii au reușit să aducă, în Tătărași, multă veselie și zâmbete pe chipurile copiilor. Spectacolul muzical „Peter Pan”, în regia lui Iulian Sandu, a transformat esplanada într-o scenă autentică. „Fiecare dintre noi am avut un Peter Pan care ne salva de reguli și era visul nostru de libertate. Peter Pan este un vis, o speranță că vom fi bine, că vom fi mari și puternici și le vom ști pe toate și nimeni și nimic nu ne va putea opri din drumul nostru.”, a declarat regizorul spectacolului pentru Info IAȘI.

Această duminică ordinară, prin jocul superb al actorilor,  a dat un imbold nu doar copiilor, ci și adulților să viseze, să-și construiască o lume imaginară, o Țară de Nicăieri proprie. Peter Pan s-a dovedit a fi copilul din noi, care nu moare niciodată, ci trăiește veșnic, pentru că visează.

Aranjamentul muzical și vocile de copii au produs o impresie de neuitat asupra auditoriului. De asemenea, a avut un impact puternic jocul profesionist al actorilor în rolul peronajelor: Peter Pan(Codrin Dănilă), Wendy(Cezara Fantu), Crocodilul (Ana Hegyi), Căpitanul Hook(Vlad Baba) ș.a.

Acest spectacol, din ultimul repertoriu estival al acestui an, a fost o pată de culoare pentru ieșeni. În ajun de nou an școlar, a motivat copiii și părinții către lucruri frumoase, către  sete de cunoaștere, către bunătate.

 

 

Un reportaj de Elena Godzin

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.