Peste 700 de schelete umane au fost găsite îngropate în spatele cantinei din Complexul Studențesc „Titu Maiorescu”

0
165

Peste 700 de schelete umane au fost găsite îngropate în spatele cantinei din Complexul Studențesc „Titu Maiorescu” din Iași.

Deoarece osemintele erau însoțite de plăcuțe cu înscrisuri militare, cazul a fost preluat de Parchetul Militar, anunță Agenția de presă Rador, care citează Radio Iași.

Rectorul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Tudorel Toader, a precizat că osemintele au fost descoperite în urma săpăturilor care se efectuează în zonă pentru a fi construit un cămin pentru studenți, iar lucrările pentru această investiție au fost sistate temporar.

„În spatele cantinei Titu Maiorescu’ avem un teren pe care am proiectat construcția unui cămin modern, cu finanțare integrală de la Compania Națională de Investiții. Asta înseamnă că statul, prin Compania Națională, plătește, dar organizează și proiectarea și licitația, execuția ne predă la cheie lucrarea gata efectuată.

Firma care a câștigat licitația a început săpăturile să lucreze și a dat din niște gropi comune din timpul Războiului Mondial. Au fost descoperite aproximativ 700 de astfel de schelete și s-a extins perimetrul, de unde erau 3-4 gropi comune, acum sunt 6-7”, susține Tudorel Toader.

În urmă cu mai bine de 10 ani, în același perimetru, au fost identificate peste 1.000 de schelete ale unor soldați germani uciși în cel de-al Doilea Război Mondial. Osemintele au fost așezate în Parcela Soldaților Germani de la Cimitirul Eternitatea din Iași.

 

Sursa: G4Media

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.