Peste 660 de manifestări în toată țara, de Ziua Națională

0
211

Peste 27.000 de angajaţi ai MAI vor fi la datorie de 1 Decembrie pentru a asigura măsurile de ordine publică şi intervenţiile în caz de urgenţă, cu accent pe evenimentele publice prilejuite de Ziua Naţională, scrie Agerpres.

Potrivit unui comunicat de presă remis de MAI, în întreaga ţară au loc peste 660 manifestări – parade militare, ceremonii de depuneri de coroane şi evenimente cultural – artistice. Pentru asigurarea măsurilor de ordine publică la aceste evenimente sunt implicaţi, la nivel naţional, poliţişti, jandarmi, pompieri şi paramedici SMURD.

Misiunile efectivelor MAI vizează prevenirea şi combaterea faptelor antisociale, fluidizarea traficului rutier, în special în zonele în care vor fi restricţii de circulaţie, şi asigurarea asistenţei medicale de urgenţă, în cazul în care acest lucru se impune.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.