Peste 500 de persoane au primit suport duhovnicesc la Tel Verde

0
131

De la debutul crizei coronavirusului în țara noastră, Arhiepiscopia Iașilor, alături de ajutorul concret destinat persoanelor aflate în dificultate, a oferit suport duhovnicesc și informațional.

Astfel, prin linia telefonică gratuită Tel Verde 0800.672.027, s-a oferit consiliere unui număr de 506 persoane.

Linia telefonică gratuită Tel Verde 0800.672.027 a fost inițiată de Arhiepiscopia Iașilor pentru a oferi consiliere și ajutor persoanelor aflate în dificultate în perioada aceasta de criză cauzată de pandemia Covid 19, informează doxologia.ro.

Mai multe detalii despre acest subiect ne-a oferit pr. Mihail Siminciuc, responsabil Tel Verde: „De la data de 18 martie, când s-a deschis această linie telefonică, până la data de 1 aprilie 2020 s-au înregistrat 506 apeluri, la care au răspuns 72 de preoți din Arhiepiscopia Iașilor, indiferent de intervalul orar. În total, au fost peste 49 de ore vorbite în cele 13 zile de când linia telefonului a fost deschisă. Preoții au oferit sprijin duhovnicesc, sfaturi, recomandări, au avut dialoguri cu apelanții, i-au ajutat să găsească sprijin material – s-au oferit alimente prin voluntarii Sfintei Parascheva sau direct prin preotul paroh de care aparțin. De asemenea, 2 monahii de la Spitalul Providența au oferit sfaturi medicale în cazul solicitărilor din această categorie”.

Dintre apelurile primite la Tel-ul Verde, 357 au fost din Arhiepiscopia Iașilor. Celelalte apeluri au fost din București, Arad, Pitești, Timișoara, Bârlad, Călărași, Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.