Peste 40 de show-uri de modă în parcul PALAS! Trei zile de competiții de gaming, zeci de spectacole new media, concerte și expoziții spectaculoase, ultimele SURPRIZE anunțate de Romanian Creative Week

0
251

Romanian Creative Week continuă la Iași până pe 30 mai cu noi evenimente spectaculoase în fiecare zi: începe Romanian Fashion Week în parcul Palas, se deschid New Media Alley și New Media Street, Baia Turcească așteaptă vizitatori pentru prima dată după multă vreme, sunt proiecții de film în fiecare seară, iar City Kings va fi gazdă pentru cei mai împătimiți gameri și streameri din România.

„Sunt patru actori care devin esențiali atunci când ne gândim că un oraș nu poate trăi numai din istorie, ci că misiunea lui este să construiască un viitor: antreprenorii, cei din industriile creative, cei din organizațiile independente și, desigur, artiștii, fără de care nu putem realiza acest efort, a explicat Irina Păcurariu care este conceptul Romanian Creative Week, cel mai important eveniment dedicat industriilor creative românești, organizat la Iași în perioada 20 – 30 mai 2022.

Irina Păcurariu a deschis astfel conferința de presă de miercuri, 25 mai, în care au fost anunțate noile evenimente care au loc la Iași în cadrul Romanian Creative Week 2022.

Irina Schrotter, organizator al Romanian Creative Week, le-a mulțumit partenerilor evenimentului, Primăria Municipiului Iași, Palas și tuturor instituțiilor publice și companiilor private care s-au alăturat proiectului, felicitându-i pe toți peste cei 800 de artiști români și străini veniți la Iași, cu lucrările lor, în aceste zile.

Moda din viitor, prezentată acum la Romanian Fashion Week, în parcul Palas

Designerii de fashion din România au fost entuziaști să vină în Iași, după ce au văzut ce s-a întâmplat deja în cadrul Romanian Creative Week, a dezvăluit Lucian Broscățeanu, curatorul Romanian Fashion Week, care începe din 27 mai pe spectaculoasa scenă amenajată în parcul Palas.

 „Fashion designerii se entuziasmează rar, mai ales că de multe ori sunt într-o competiție extrem de necesară. Dar noi am creat un forum – cum au toate evenimentele importante, care se numește Romanian Creative Week Forum, în care vorbim despre cum pot să își ducă mai departe creația într-un mod responsabil”, a explicat Lucian Broscățeanu.

23 de designeri consacrați, 24 de designeri emergenți (14 dintre ei câștigători ai celui mai mare concurs dedicat modei în România) și zeci de designeri ai secțiilor de design vestimentar ale celor mai importante patru universități de profil din țară își vor prezenta colecțiile în mai mult de 40 de show-uri individuale sau colective, în parcul Palas„Romanian Fashion Week este dedicată viitorului inovativ al modei românești. Ceea ce o să vedeți pe podium este o ipostază a ceea ce poate să însemne această inovație în viitorul modei românești”, a mai  precizat Lucian Broscățean.

87 proiecte care îmbină arta și tehnologia

New Media Alley, pe pietonalul Ștefan cel Mare, și New Media Street, pe tot bulevardul Copou, se deschid din 26 mai cu videomaping, instalații video interactive, instalații de sunet, performance-uri care utilizează tehnologia și relația dintre artă și tehnologie. „New Media a început anul trecut ca un proiect pilot, mic, dar curajos. Anul acesta venim cu o premieră pentru Iași, pentru că nu a mai avut loc în acest oraș un eveniment care să găzduiască atât de multe proiecte pe direcția noilor tehnologii. Sunt 87 de lucrări, o parte realizate de studenții din Iași care au câștigat un call de proiecte.  Alți studenți au creat opere de artă digitală care pot fi vizionate într-o galerie augmentată virtual”, a explicat Andrei Cozlac, curatorul secțiunii New Media din cadrul Romanian Creative Week. 80% dintre proiectele ce pot fi văzute din 26 mai au fost realizate special pentru RCW2022.

Baia Turcească, șantierul în șantier

Baia Turcească, unul dintre secretele bine ascunse ale Iașului, cum a descris-o Marian Pălie, curatorul expoziției Sincronia, s-a deschis de miercuri pentru public, pentru prima dată după multă vreme. „SinCronia este o expoziție șantier într-un șantier. Un șantier început acum multă vreme, de sincronizare a României cu ideile occidentale. În contextul actual, este și o declarație politică, deoarece tranșează într-o formă definitivă care este direcția de dezvoltare a României, fără îndoială spre Occident”, a menționat Marian Pălie. Expoziția prezintă 35 de lucrări ale 25 de artiști, un nou val de avangardă românească, „unii creatori sunt controversați, cu lucrări foarte controversate, alții intriganți, alții banali. Pe ansamblu, o expoziție transgresivă”. Tot la Baia Turcească se desfășoară și Incantatio Mundi, o expoziție despre resetarea contemporană a artei, designului, meșteșugului și arhitecturii.

Film în fiecare seară

A doua ediție Moldova Film Festival, parte din Romanian Creative Week, aduce în prim plan filmele regizoarei germane Angela Schanelec.

 „Anul acesta, Moldova Film Festival este găzduit de Casa Pogor, care e activată ca spațiu cinematografic. Pe lângă retrospectiva filmelor Angelei Schanelec, sâmbătă și duminică vă invit să urmăriți două filme minunate. Sâmbătă, „Dovlatov”, cu imagine absolut superbă, care vorbește despre șase zile din viața poetului rus Sergei Dovlatov, un disident al regimului opresiv din URSS. Iar duminică, un film georgian, „What do we see when we look at the sky?”, un film georgian, un basm modern, care vorbește despre calm, blândețe și dragoste ȘI care ne arată că cinema-ul poate schimba lumea”, a dezvăluit Caterina Pruteanu, fondatorul Moldova Film Festival. În cadrul Moldova Film Festival sunt prezentate și 13 scurt metraje selectate într-o competiție la care au participat 70 de filme.

Bani virtuali, bani din viitor în prezent

Artiștii pot crea fără bani, dar creativitatea nu are continuitate dacă nu este susținută și financiar. Despre bani, dar și despre inovație în finanțe se discută în secțiunea Inovation&Digital, din cadrul Romanian Creative Week 2022. Tehnologia blockchain devine cu pași înceți, dar siguri, următoarea eră tehnologică. La nivel internațional se clasează ca una dintre cele mai căutate competențe de către angajatori.

 „Vrem să facem mai ușor de înțeles o tehnologie care pare desprinsă din SF. Vorbim cu Alin Andrieș, profesor la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din Iași, de ce e nevoie de tehnologia asta, de ce tremurăm acum cu inflația, dacă va veni o recesiune și ce facem dacă vine o recesiune. Al doilea invitat este Felix Aftene, relevant pentru artistul avangardist, care înțelege că e important să fie la curent cu tot ce se întâmplă în lume”, a explicat Vlad Mercori, CEO Stakeborg, organzatorul dezbaterii.

Jocuri și victorie

Romanian Creative Week aduce la Iași și unul dintre cele mai importante evenimente de gaming din țară, reunind nume importante din acest tip de competiție: de la gameri profesioniști până la streameri recunoscuți la nivel național la amatori, care vor să intre în lumea gamingului profesionist. „City King se desfășoară între 27-29 mai la Sala Sporturilor, e o competiție care a crescut de anul trecut și la care vin foarte mulți gameri mari. Interesul a fost foarte mare anul trecut, iar anul acesta dorința de a participa este și mai mare”, a explicat Cătălin Muraru, reprezentant Roton și organizator al evenimentelor City Kings și Musicalling, din cadrul RCW 2022.

Declarațiile partenerilor RCW 2022:

– „Iulius Group a făcut mult bine în ceea ce privește regenerarea urbană, în toate direcțiile. Creativii dau dovadă de curaj, sunt uneori nevoiți să înoate împotriva curentului. Am văzut lucruri extrem de interesante la Romanian Creative Week. Cred că ce se întâmplă în această perioadă la Iași va aduce multe beneficii orașului” – Ovidiu Galan, director de marketing al IULIUS.

 „Se întâmplă ceva fabulos aici, la cele mai înalte standarde. Intervenția noastră nu e întâmplătoare, suntem de 15 ani partenerul industriilor creative din România. Unicredit investește în artă și cultură la nivel internațional, era un gest firesc să o facem și în România. Toți acești oameni au nevoie nu doar de o scenă, ci de un suport. Și am văzut ca o misiune firească intervenția noastră în zona de educație prin cultură. Industriile creative din România au potențial și au nevoie de susținere din partea mediului privat, dar și legislativ” – Anca Ungureanu, director marketing Unicredit

– „Proiectele comunitare pe care banca le vizează se referă la domenii complexe, inclusiv în artă și cultură urbană, așa încât parteneriatul nostru este firesc. Sunt convins că vom avea parte de câteva zile extraordinare și de niște evenimente memorabile” – Bogdan Babici, director regional Moldova Raiffeisen Bank.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.