Peste 2.500 de consumatori electrici din mai multe localităţi din judeţul Vrancea au rămas fără curent electric din cauza ploii îngheţate care a căzut în cursul nopţii de luni spre marţi.
‘La ora 10,00 sunt nealimentate cu energie electrică patru localităţi cu 2.662 de consumatori din comunele Măicăneşti, Suraia şi Vulturu. Situaţia este în dinamică’, a precizat ISU Vrancea.
Echipele furnizorului de electricitate au acționat cât mai repede pentru a remedia problemele apărute şi a relua furnizarea de energie electrică.
Ploaia îngheţată din timpul nopţii a afectat mai multe localităţi din judeţ, furnizarea energiei electrice fiind întreruptă pe durata mai multor ore.