Între 24 și 26 mai 2019, echipa Teo’s Cafe organizează la Aerodromul Alexandru Matei din Iași cea de-a noua ediție Hangariada, singurul festival de artă și zbor din România.
Timp de trei zile, atât ieșenii, cât și toți turiștii pasionați de artă, zbor și festivaluri de calitate sunt așteptați între 24 și 26 mai la Aerodromul Alexandru Matei din Iași pentru cea de-a noua ediție Hangariada – singurul festival de artă și zbor din țară și singurul eveniment aeronautic inclus în calendarul oficial al evenimentelor Aeronautice Naționale și Internaționale.
Cea de-a noua ediție vine cu o nouă echipă de organizare și cu noi obiective de creștere a festivalului, astfel încât numărul de participanți să depășească 25.000 de oameni, iar orașul Iași să fie bine pus pe harta festivalurilor importante din țară.
„Hangariada înseamnă evadarea de care ai nevoie în fiecare primăvară. Înseamnă trei zile de fuziune între artă, zbor, muzică și activități de timp liber. Înseamnă construirea unui spațiu în care comunitatea este pe primul loc. Și mai mult decât oricând, credem în puterea comunității. Hangariada are un potențial imens, așa că împreună cu fiecare om care se implică sau care participă la eveniment putem crea acel festival de impact, de care ieșenii să se simtă mândri”, declară Teofil Bozbiciu, organizatorul Hangariada.
Intrarea în festival este liberă, iar programul Hangariada cuprinde: show aviatic asigurat de „Hawks of Romania”, salturi cu parașuta, zboruri cu planorul, tiroliană, panou de cățărare, stand-up comedy, muzică live, petrecere Booha, discursuri inspiraționale, activități sportive, dansuri, ateliere handmade, teatru pentru copii și teatru pentru oameni mari, instalații de artă urbană realizate de Kaps Crew, vendori cu mâncare și băutură, spații special amenajate pentru animalele de companie, un cort special Mama și copilul și un spațiu de joacă pentru copii, de peste 1300 mp.
Dacă vineri hangarienii se vor bucura de o super-petrecere Booha, iar sâmbătă vor avea parte de multă muzică live, duminică, după ce merg la vot, toți fanii festivalului sunt așteptați la două spectacole de stand-up comedy cu Sergiu Floroaia, Toma Alexandru, Cristi Popesco și Sorin Pîrcălab, patru dintre cei mai apreciați comedianți ai momentului, ale căror spectacole sunt sold out imediat. Bilete și informații despre spectacolul de stand-up de la Hangariada se găsesc aici.
Întreg programul evenimentului pe zile, harta activităților și toate informațiile despre festival sunt disponibile la www.hangariada.ro, dar și pe pagina de Facebook și contul de Instagram Hangariada.