Percheziții de amploare în Iași, București și Galați, într-un dosar de trafic de droguri în școli. Elevi și studenți – printre traficanți

0
2

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Iași și ofițerii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Iași efectuează, luni dimineață,  50 de percheziții domiciliare în municipiile Iași, București, Galați, Pașcani și orașul Podu Iloaiei, în mai multe cauze penale având ca obiect traficul de droguri și efectuarea, fără drept, de operațiuni cu substanțe psihoactive, săvârșite în special în mediile școlare, potrivit G4Media.ro.

„Anchetele vizează un număr de 40 de făptuitori, majoritatea elevi și studenți ai unor unități de învățământ de pe raza județului Iași, față de care organele de urmărire penală au desfășurat ample activități de documentare și investigare în combaterea traficului cu substanțe interzise”, se arată într-un comunicat al DIICOT.

Audierile se vor desfășura la sediul DIICOT – Serviciul Teritorial Iași, fiind vizați atât făptuitorii, cât și aproximativ 70 de consumatori (majoritatea elevi și studenți).

„Cercetările efectuate au beneficiat de sprijinul Inspectoratului Școlar Județean Iași, DGASPC Iași și Spitalului de Copii Sf. Maria, care monitorizează cazurile minorilor intoxicați ca urmare a consumului de substanțe interzise.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.