Penalii fac presiuni! Surse: Marți, „cel mai probabil la ora 12.00”, ar fi convocată o ședință de Guvern

0
204

Surse oficiale au declarat pentru Știrile ProTV că marți după-amiază, „cel mai probabil la ora 12.00”, ar fi fost convocată o ședință de Guvern.

 

Până la această oră, pe agenda publică de pe site-ul Guvernului nu este prevăzută nicio ședință de Guvern.

Ministrul Tudorel Toader a declarat luni că la Ministerul Justiţiei nu există în dezbatere sau avizare o ordonanţă de urgenţă privind amnistia şi graţierea, așa cum s-a vehiculat în presă.

Pe de altă parte, mai mulți miniștri s-au prezentat luni la Palatul Victoria.

Guvernul poate emite o eventuală ordonanță de urgență doar în perioada în care Parlamentul se află în sesiune, iar sesiunea extraordinară se termină pe 19 iulie.

Fostul ministru PSD al Educație Remus Pricopie  a scris pe Facebook că dacă zvonurile privind pregătirea unei OUG de către Guvernul Dăncilă se confirmă, trage „un semnal de alarmă privind gravitatea momentului.”

„Potrivit unor surse media, în ședinta de guvern de mâine, ar urma să fie adoptată o ordonanță de urgență prin care să fie reglementate două subiecte asupra cărora nu există un acord la nivelul societății românești: amnistia și grațierea.

Dacă aceste informații se confirmă, trag un semnal de alarmă privind gravitatea momentului.

Îi recomand doamnei Prim-ministru Viorica DĂNCILĂ să nu își asocieze numele cu un astfel de act normativ, într-un context care nu îi justifică urgența și pe teme atât de importante pentru democrația din România.

Dacă își va asuma o astfel de decizie, nu numai că vom asista la noi tensiuni sociale, dar vom deschide un nou capitol care va fi consemnat de istorie ca practică nedemocratică”, a afirmat Pricopie.

http://

Sursa: Știrile Pro TV

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.