Pe ce străzi din Iași va fi sens unic și oprirea interzisă. Ce alte modificări ale circulației rutiere vor fi în municipiu (FOTO)

0
391

La sfârșitul lunii martie, în urma unor solicitări ale Comisiei Municipale de Circulație, Poliția Municipiului Iași – Biroul Rutier a avizat mai multe măsuri în vederea fluidizării circulației rutiere și creșterii siguranței în trafic:

1.Pe aleea de legătură dintre șoseaua Tudor Neculai și strada Arhitect Ioan Berindei, pe sensul de mers dinspre șoseaua Tudor Neculai către strada Arhitect Ioan Berindei, va fi instituit sens unic.

2. Pe strada Stindardului, în dreptul Școlii Gimnaziale „Elena Cuza”, va fi amenajată o trecere pentru pietoni, dar nu va fi montată în dreptul căii de acces în incinta unității de învățământ. Totodată, trecerea pentru pietoni va fi presemnalizată printr-un indicator rutier de tipul „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și semnalizată prin amplasarea indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”, cele două indicatoare urmând a fi amplasate pe ambele sensuri de mers.

3. Atât pe strada Gloriei și strada strada Clopotari (artere adiacente râului Nicolina) la intersecția cu șoseaua Nicolina, cât și pe strada Petre Țuțea (artera adiacentă magazinului Lidl) la intersecția cu șoseaua Nicolina, vor fi amplasate indicatorul rutier „Oprire” și indicatorul rutier „La dreapta”.

În plus, pe șoseaua Nicolina, pe sensul de mers dinspre Podu Roș, înaintea intersecției cu strada Gloriei, va fi amplasat indicatorul „Interzis a vira la stânga”.

Același tip de indicator va fi amplasat pe șoseaua Nicolina, pe sensul de mers spre Podu Roș, înaintea intersecției cu strada Petre Țuțea.

Totodată, vor fi modificate marcajele rutiere instituite pe șoseaua Nicolina, la intersecția cu străzile Clopotari și Petre Țuțea, respectiv aplicarea marcajului rutier de tip linie continuă dublă.

4. Pe ambele părți ale Splai Bahlui Mal Stâng va fi montat un indicator rutier „Oprirea interzisă”, tronson cuprins între strada Gheorghe Ghibănescu și strada Alexandru Ipsilanti Vodă.

5. La intersecția străzilor Mihai Costăchescu și Petre Andrei va fi amenajată o trecere de pietoni, mai exact pe străzile Petre Andrei și Codrescu (nu și pe strada Mihai Costăchescu).

Trecerea pentru pietoni va fi presemnalizată printr-un indicator rutier de tipul „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și semnalizată prin amplasarea indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”.’

6. Pe strada Petre Andrei, pe sensul de mers spre șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, va fi instituit sens unic.

Pe arterele care intersectează strada Petre Andrei, pe sensul de mers dinspre aleea Grigore Ghica Vodă, vor fi amplasate indicatorul rutier „Oprire” și indicatorul rutier „La stânga”.

Pe strada Petre Andrei, la intersecția cu strada Mihai Costăchescu, va fi amplasat indicatorul rutier „Sens unic”.

iar la capătul opus al sectorului, respectiv la intersecția cu șoseaua Ștefan cel Mare și Sfânt, va fi amplasat indicatorul rutier „Accesul interzis”.

7. Pe strada Sofia Nădejde va fi oprită circulația pentru realizarea primului pod care va fi construit de Primărie în vederea conectării zonei Cicoarei cu restul orașului. În acest sens pe trotuar vor fi montați popici și va fi amplasat indicatorul rutier „Oprirea interzisă”

8.Indicatorul rutier amplasat pe bulevardul Nicolae Iorga la intersecția cu breteaua pasajului Nicolina (breteaua ce facilitează accesul către strada Nicolina, relația Podu Roș) va fi modificat în sensul ca pe acesta va figura direcția înainte și la dreapta pe prima bandă de circulație.

9.Pe ambele sensuri ale străzii Mihai Eminescu va fi amplasat câte un indicator „Oprirea interzisă”.

10.Pe strada Spital Pașcanu (fundac), nr. 2, în fața blocurilor vechi, vor fi montate indicatoarele „Drum înfundat” și „Accesul interzis – cu excepția riveranilor”

11. Pe strada Izvor, în dreptul Școlii Gimnaziale „Alecu Russo”, va fi amenajată o trecere de pietoni, dar nu va fi montată în dreptul căii de acces în/din incinta unității de învățământ. Trecerea pentru pietoni va fi presemnalizată printr-un indicator rutier de tipul „Presemnalizare trecere pentru pietoni” și semnalizată prin amplasarea indicatorului rutier „Trecere pentru pietoni”

12. Stația de autobuz de pe bulevardul C. A. Rosetti din fața Școlii Gimnaziale Internaționale Spectrum va fi mutată în imediata apropiere

13. Pe strada Păcurari la intersecția cu strada Petru Poni (spre benzinăria MOL) va fi montat un indicator rutier „Interzis viraj stânga”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.