Municipalitatea ieșeană este la un pas de a desemna câștigătorul licitației pentru construirea unui pod cu patru benzi carosabile peste Bahlui în zona Cicoarei.
Primarul Iașului, Mihai Chirica a anunțat că, luni, 1 octombrie expiră termenul legal de depunere a eventualelor contestații: „Licitația pentru podul peste Cicoarei s-a finalizat. Pe 1 octombrie expiră perioada legală pentru depunerea contestațiilor. Dacă avem șansa să nu ne confruntăm cu eventualele contestații, vom putea semna imediat contractul și va fi întocmit ordinul de începere a lucrărilor. Podul va fi unul cu patru benzi, cu două benzi pe sens, plus trotuare și va racorda starda Sarmisegetuza de Strada Cicoarei. Am identificat proprietarii, drept pentru care am și inițiat procedura de schimb cu proprietarul fostului stadion Constructorul. Strada cu cele patru benzi va racorda viitoarea centură ocolitoare de trafic ușor, proiect care aparține Ministerului Transporturilor”, a explicat primarul Mihai Chirica.
Podul cu patru benzi carosabile proiectat peste râul Bahlui între strada Sarmisegetuza și stradela Sofia Nădejde va facilita traficul auto și pietonal între zona cartierului Alexandru cel Bun și zona Cicoarei (cu obiectivele Spital Arcadia, Ștrand, terenuri de sport etc.), implicit relația cu centura de trafic în str. Cicoarei si va asigura o legătură mai rapidă prin Pasajul „Octav Băncilă” între zona de Vest (cartierele Galata, Cicoarei) și zona centrală sau zona de Est a orașului (cartierele Copou, Tătărași, Ciric, Aeroport). Proiectul are ca scop crearea unei căi de comunicaţie modernă cu implicaţii în dezvoltarea regională a zonei, fluidizarea traficului, creşterea siguranţei utilizatorilor, miscşorarea timpilor de parcurs, scăderea poluării la toate nivelurile în zonele tranzitate în prezent și scurtarea legăturilor rutiere.
Proiectul „Construire pod peste râul Bahlui în zona Cicoarei (strada Sarmisegetuza – stradela Sofia Nădejde / lucrări de supratraversare râu Bahlui în zona Cicoarei – Dacia / pod cu patru benzi carosabile)” este inclus în Planul de Mobilitate Urbană Durabilă pentru Polul de Creștere Iași, iar valoarea contractului a fost estimată la 9.122.460 lei fără TVA.
Amintim faptul că, proiectul general al Primăriei Municipiului Iași prevede realizarea a trei poduri din beton armat amplasate pe traseul dintre strada Sarmisegetuza și strada Strămoşilor. Cel de-al doilea pod, tot cu patru benzi, va fi amplasat între prelungirea bulevardului Dacia şi strada Erou Cap. Aurelian Ionescu pentru a asigura accesul autovehiculelor şi pietonul între mal stâng Bahlui şi extravilan, în zona metropolitană. Al treilea pod, cu două benzi carosabile şi trotuare, va fi ridicat între strada Sarmisegetuza şi strada Alexandru Bărbat, facilitând astfel legătura între mal stâng Bahlui şi cartierul Apărătorii Patriei.