Un nou pavilion cu o capacitate de 150 de paturi, va fi construit la Spitalul de Boli Infecțioase „Sf. Parascheva”. Consiliul Județean a alocat peste 430.000 lei.
Noua construcție va fi divizată în două tronsoane cu comunicare între ele. Într-unul dintre corpurile clădirii, la demisol, vor fi spații pentru laboratoare, triaj, spitalizare diverse boli infecțioase. Parterul este conceput cu o zonă de triaj și una de ambulatoriu.
Tot aici va fi amenajată și capela ce va deservi unitatea medicală. Etajele sunt pentru zona de staționare, cu o capacitate maximă de 116 paturi. La subsol vor exista două adăposturi pentru protecție civilă, spațiu tehnic și depozit de deșeuri.
Copiii și adulții infectați cu HIV vor avea la dispoziție un tronson special, cu o capacitate de 10 paturi, pentru spitalizarea de zi și 24 paturi pentru staționarul compartimentului HIV/SIDA.