Veste bună pentru sistemul medical ieșean. În viitorul apropiat, patru spitale din Iași vor fi dotate cu aparatură și echipamente medicale de ultimă generație a căror valoare este de aproximativ 17,9 milioane de lei.
Proiectul de hotărâre privind realizarea acestor investiții va ajunge mâine, pe masa aleșilor județeni.
Investițiile constau în aparatură și echipamente medicale pentru care s-au alocat fonduri de la bugetul de stat prin Ministerul Sănătății și pentru care, conform legii, Consiliul Județean contribuie la achiziționarea acestora cu sume de minim 10 la sută din valoare.
După aprobarea consilierilor, la Spitalul de Pneumoftiziologie vor fi achiziționate 6 ventilatoare de înaltă performanță, 2 mese de operație, 2 lămpi sciatice, o trusă completă de chirurgie viodeoasistată 4k, instrumentar de chirurgie, sistem de sigilare vasculară cu ultrasunete, 6 aparate de ventilație non-invazivă. Unitatea medicală este cel mai important centru teritorial de diagnostic, monitorizare și tratament al pacienților cu afecțiuni respiratorii din toată zona Moldovei.
Numai în Secția de Chirurgie Toracică a Spitalului de Pneumoftiziologie, se înregistrează anual peste 1500 de operații unele putându-se realiza la nivel național doar în două centre.
La Spitalul de Neurochirurgie se vor cumpăra printre altele, șase mese de operație radiotransparente electromecanice, cu accesorii de neurologie și de chirurgie generală, doi roboți mobili de dezinfecție cu lumină UV, 4 sisteme electrochirurgicale. Dotările din ultimii ani au făcut ca spitalul să fie recunoscut drept unul dintre cele mai moderne centre de neurochirurgie din Europa .
Cele mai multe aparate și dispozitive medicale vor ajunge la Spitalul Clinic de Obstetrică și Ginecologie ”Elena Doamna”. Pentru această unitate vor fi achiziționate ecografe, incubatoare, monitor pentru funcții vitale, o instalație mobilă de radiodiagnistic pentru radiografierea nou-născuților, un audiometru, analizoare și aparatură pentru sălile de operație.
La Spitalul de Copii ”Sf Maria” vor fi cumpărate două truse de laparoscopie, un ecograf, în spital existând în acest moment doar un singur astfel de dispozitiv, achiziționat în 2012 și două incubatoare pentru nou-născuți care urmează a fi folosite în cadrul secției ATI. Spitalul de Copii asigură asistență medicală de înaltă specialitate pentru pacienții cu vârste cuprinse 0-18 ani din toate județele Moldovei.
Un alt proiect care se referă la investiții în aparatură medicală este cel referitor la achiziționarea unui echipament de ultimă generație, Gamma Knife, pentru Spitalul de Neurochiorurgie. Unitatea va deveni astfel singura din România care va deține cel mai recent model. CJ va aloca suma de 20.275.000 lei pentru achiziționarea aparaturii și 93.000 de lei pentru amenajarea spațiului necesar. Tratamentul cu Gamma Knife este o formă de radiochirurgie care permite razelor extrem de concetrate de radiații să fie conduse direct la leziune, fără să afecteze țesutul sănătos. În cazul tumorilor cerebrale- Gamma Knife elimină necesitatea operației tradiționale. Intervenția nu presupune spitalizarea pacientului, nu prezintă complicații, se face fără anestezie generală. Pacienții se pot întoarce la activitățile lor normale imediat după procedură.
Tot pe masa consilierilor va fi și proiectul care presupune consolidarea și reabilitarea pavilionului administrativ al Spitalului Clinic de Boli Infecțioase „Sf.Parascheva”. Costurile lucrărilor se vor ridica la 347.937,22 lei. Spitalul funcționează în corpuri de clădiri vechi, reabilitarea spațiilor destinate cazării pacienților, fiind acum urmată și de modernizarea sectorul administrativ.