Patru răniți într-un accident rutier în Neamț, după o depășire eșuată

0
132

Patru persoane au fost rănite, duminică, în urma unui accident care s-a produs pe drumul naţional DN 12C, în localitatea Taşca, după ce autoturismul în care se aflau a ieşit de pe carosabil şi s-a răsturnat.

Purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, agentul şef adjunct Robert Costan, a declarat presei că accidentul s-a produs după ce şoferul unui alt autoturism a încercat o depăşire fără să se asigure că în acel moment o altă maşină efectua aceeaşi manevră.

″În urma cercetărilor efectuate a reieşit că un bărbat, de 50 de ani, din Bacău, a condus un autoturism pe DN 12 C, din direcţia Bicaz spre Lacul Roşu, iar în localitatea Taşca nu s-ar fi asigurat la efectuarea manevrei de depăşire a unui autoturism, moment în care un alt autoturism angajat în depăşirea acestuia, condus de un bărbat, de 43 de ani, din Suceava a încercat să evite coliziunea şi a pierdut controlul asupra direcţiei de deplasare, răsturnându-se în afara părţii carosabile”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliţiei Neamţ, citat de Agerpres.

În urma impactului a rezultat vătamarea corporală a conducătorului auto de 43 de ani, a doi minori de 9, respectiv 14 ani din Suceava şi a unui tânăr, de 27 de ani, din Piatra-Neamţ, pasageri în acelaşi autoturism. Victimele au fost preluate de ambulanţe şi au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

Cei doi şoferi au fost testaţi cu etilotestul, iar rezultatul a fost negativ, scrie agerpres.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.