Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Albiţa au descoperit ascunse în portmoneul unui bărbat cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, patru cărți de identitate false care urmau să fie folosite în Germania.
În data de 22 noiembrie a.c., în jurul orei 22.00, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa – I.T.P.F. Iași, s-au prezentat pentru a intra în ţară, ca pasageri într-un microbuz marca Mercedes Sprinter ce efectua cursa ocazională R. Moldova-Germania, G.G., cu dublă cetățenie( română și R. Moldova), în vârsta de 48 de ani și patru cetățeni din R. Moldova, cu vârste cuprinse între 25 și 42 de ani.
La controlul de frontieră, în momentul solicitării documentului de identitate lui G.G., colegii noștri au observat, în portmoneul acestuia, ascunse și nedeclarate, patru cărți de identitate cu însemnele autorităţilor române, pe care erau imprimate fotografiile celorlalți patru pasageri ai microbuzului.
Cu ocazia verificărilor specifice efectuate polițiștii de frontieră au stabilit că documentele în cauză sunt false.
Cu privire la cele constatate, proprietarii documentelor au declarat că au procurat cărțile de identitate de la conaționali, plătind sume între 150 și 200 de euro și că urmau să folosească documentele în Germania, pentru a ocupa mai ușor un loc de muncă. Aceștia au mai declarat că, știind că documentele nu sunt valabile, l-au rugat pe G.G. să le țină la el în portofel.
Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de complicitate la fals material în înscrisuri oficiale.