Zece persoane internate la secția de Îngrijiri Paliative de la Spitalul Municipal de Urgență Pașcani au fost confirmate pozitiv, ca urmare a testului la care au fost supuse în decursul zilei de ieri. Măsura testării a fost luată ca urmare a îmbolnăviri șefului acestei secții.
Potrivit publicației newspascani.com, în cazul a zece din cei 49 pacienți internați pe această secție, testul a indicat valori pozitive. Au fost efectuate și alte 36 de teste în ceea ce privește cadrele medicale, rezultatele fiind negative. Urmează testarea pentru alte 20 persoane.
Ancheta Direcției de Sănătate Publică Iași urmează să stabilească cauza infectării persoanelor.
Daniel Bechir, managerul Spitalului Municipal de Urgență, a susținut că persoanele confirmate pozitiv vor fi transferate în spitale unde se tratează astfel de cazuri.