Pășcăneni reținuți pentru introducere în țară, trafic și consum de droguri

0
273

Joi, 23 mai, polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iaşi, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T. –  Serviciul Teritorial Iași, au efectuat patru percheziții domiciliare în municipiul Pașcani.

Două persoane au fost reținute și una a fost plasată sub control judiciar pentru introducere în țară, trafic și consum de droguri.

Un tânăr a fost surprins de către polițiștii de combatere a criminalității organizate din Iași în flagrant delict, în timp ce ridica un pachet ce ar fi fost expediat din Spania și care ar fi conținut canabis.

Din cercetările efectuate până în prezent, s-a constatat că membrii rețelei ar fi comercializat drogurile pe raza municipiului Pașcani, la prețuri cuprinse între 60 și 80 de lei gramul de canabis, în funcție de cumpărător și frecvența cu care acesta își procura drogurile respective în vederea consumului.

În urma prinderii în flagrant și a percheziţiilor a fost ridicat un kilogram de droguri de risc (canabis), bani și alte bunuri folosite în derularea activității infracționale.

Patru persoane au fost conduse la audieri, iar astăzi, doi tineri, ambii de 29 de ani, din Pașcani, au fost reținuți, pentru 24 de ore și o tânără, de 20 de ani, din aceeași localitate, a fost plasată sub control judiciar pentru 60 de zile.

Acțiunea a beneficiat de sprijinul Direcției Operațiuni Speciale din Poliția Română, iar la activități au participat și jandarmi.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.