Un judecător mexican a acordat dreptul, în cazul a două persoane, de a utiliza cocaină în scopuri recreaționale, prima decizie de acest fel, potrivit organizației implicate în acest caz, scrie BBC.
Tribunalul a hotărât să permită reclamanților „să dețină, transporte și să folosească cocaină, dar nu să o comercializeze”, potrivit Mexico United Against Crime (MUCD).
MUCD, o organizație care încearcă să pună capăt războiului împotriva drogurilor, a numit decizia un „pas istoric”.
Decizia va trebui să fie evaluată de o instanță superioară înainte de a fi aplicată. MUCD susține că tribunalul din Mexico City a ordonat autorității în sănătate națională, Cofepris, să le ofere autorizație celor doi pentru utilizarea cocainei. Un oficial Cofepris a declarat pentru AFP că luase măsuri pentru a bloca decizia judecătorească, luată în luna mai. Oficialii au spus că aceste autorizații s-ar afla în afara mandatului legal al Cofepris.


