Partidul lui Voiculescu i-a furat lui Ponta 2.000 de membri

0
215

Partidul controlat de Dan Voiculescu a anunțat sâmbătă transferul de la Pro România, formațiunea condusă de Victor Ponta, a două mii de mebri și 14 organizații locale din județul Galați, în frunte cu deputatul Eugen Durbacă, un traseist politic care a trecut până acum pe la nu mai puțin de 11 partide: PSM, PDSR (actualul PSD), PDAR, ApR, PD, PUR (fostul PC) UNPR, PLR, ALDE și Pro România.

”Deputatul Eugen Durbacă s-a înscris în Partidul Puterii Umaniste (social-liberal), revenind astfel în familia umanistă în cadrul căreia a activat în cea mai mare parte a îndelungatei sale cariere politice. Odată cu noul lider umanist, organizația județeană PPUSL Galați se consolidează cu 2.000 de noi membri. Totodată, Eugen Durbacă a anunțat, în cadrul unei conferințe de presa, că 14 organizații Pro România din județul Galați urmează să se alăture PPU (social-liberal)”, a anunțat partidul controlat de Voiculescu, într-un comunicat de presă, potrivit g4media.ro.

Formațiunea mogulului Antenelor a anunțat în ultima perioadă o serie de achiziții controversate, de la condamnați penal, la foști șefi de servicii secrete și traseiști politici.

Astfel, pe 14 iunie, generalul Corneliu Dobrițoiu, condamnat definitiv în dosarul „Case pentru generali”, a devenit membru al PPU.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.