Valoarea medie a unui apartament a crescut în aprilie faţă de martie în marile oraşe, cu excepţia Constanţei , unde preţurile s-au redus.
Potrivit Imobiliare.ro, efectele Covid-19 nu se reflectă, deocamdată, în preţurile apartamentelor. Dintre marile oraşe, doar Constanţa a avut o evoluţie general descendentă, în rest, scăderile sunt preponderent doar pe segmentul vechi.
Pe fondul măsurilor luate de autorităţi, la nivel naţional s-a simţit, în luna aprilie, o tendinţă de scădere a preţurilor apartamentelor, informează businessmagazine.ro.
Astfel, după un avans de 1,8% în martie, Indicele Imobiliare.ro a consemnat, în ultimele 30 de zile, un recul de 1,7% în întreaga ţară, de la 1.391 de euro pe metru pătrat util, la 1.367 de euro pe metru pătrat.
Această tendinţă generală de scădere nu a fost valabilă, însă, şi în marile oraşe, unde, în cele mai multe cazuri, valoarea medie a unui apartament s-a majorat faţă de martie (în ciuda unor scăderi consemnate pe câte un segment de piaţă, adesea cel vechi).
În capitala Moldovei, Indicele Imobiliare.ro a înregistrat, per ansamblu, un avans de 2,5% în aprilie, de la 1.037 la 1.063 de euro pe metru pătrat util. În ultimele 30 de zile, locuinţele din blocurile vechi s-au apreciat cu 0,5%, de la 1.074 la 1.079 de euro pe metru pătrat. După un recul de 3% consemnat pe parcursul lui martie, apartamentele nou-construite s-au apreciat, pe de altă parte, cu 4,6%, ajungând la o medie de 1.055 de euro pe metru pătrat util (faţă de 1.009 euro pe metru pătrat util la finele lunii anterioare).